21 octombrie 2021 — Dezbateri culturale

„mini-Cafeneaua critică” on-line #75 | Mihai Dinu Gheorghiu și Ion Bogdan Lefter

Invitat astăzi la „mini-Cafeneaua critică” on-line este Mihai Dinu Gheorghiu, sociolog și critic literar roman, profesor universitar emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

„Comunicările se pot ține on-line fără probleme, dar nu trebuie subestimată importanța contactelor personale directe, contează foarte mult în organizarea unor proiecte sau în obținerea de colaborări. Sunt foarte multe lucruri pe care nu poți să le rezolvi prin corespondență, fie ea și una video. Cunoașterea reciprocă este mult mai profundă. Aș spune că același lucru este valabil și în raporturile cu studenții. Una este să vezi persoana în față când vorbește, să angajezi dialogul cu ea, și altceva este să vezi un pătrățel pe ecran cu sau fără imaginea persoanei respective. Este o chestiune foarte sensibilă. Pentru cei care practică meseriile de genul acesta era un lucru de la sine înțeles, dar în condițiile astea excepționale ele își arată mai bine importanța. Acest lucru se regăsește într-o manieră mai general în ceea ce se numește munca la distanță. Pentru profesia noastră, cea didactică și cea de cercetare, contactele personale sunt foarte importante. Nu poți să reduce totul la ecranul computerului”, mărturisește Mihai Dinu Gheorghiu.

„În general, prefer să nu mă gândesc mult înainte, prefer să mă gândesc la ziua de mâine, la viitorul apropiat. Viitorul îndepărtat, poate fi și o chestiune de vârstă, mă cam sperie, mă cam îngrijorează, pentru că există un risc al creării unui decalaj, inclusiv în ceea ce privește aspectele sanitare, vaccinurile, tratamentele, și capacitatea individuală a noastră, a generației noastre dacă vrei să ne gândim la modul colectiv, de a face față acestor schimbări. Va fi o provocare pentru noi pe care o consider mai serioasă, mai gravă, decât aspectele care țin de normalitate și de optimism. Dacă ne vom menține într-o normalitate, ce mai înseamnă normalitate, asta este o altă discuție”, spune Mihai Dinu Gheorghiu.

„mini-Cafeneaua critică” on-line este realizată de criticul Ion Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București.

Urmăriți „mini-Cafeneaua critică” on-line aici: