8 martie 2021 — Dezbateri culturale

mini-Cafeneaua critică on-line | Călin Vlasie și Ion Bogdan Lefter

Invitatul de astăzi al mini-Cafenelei critice este Călin Vlasie, poet, eseist, publicist și editor român extrem de respectat în țară, dar și peste hotare, figura proeminentă a Cenaclului de Luni. „Am luat partea bună a lucrurilor întotdeauna, dar criza de acum mi se pare mult mai profundă și mai gravă decât aceea din 2008-2009. Primele mele estimări au fost pesimiste. Câtă vreme unui editor român i-ai închis librăriile, nu-i dai posibilitatea să-și desfășoare comerțul cu propria carte, în condițiile în care editorul român nu are fonduri extraordinare, nicio editură din România, cu mici excepții și în cuantumuri reduse, nu a putut capitaliza financiar, mi-am dat seama că dezastrul poate să fie foarte, foarte mare, cu implicații mari în toată cultura națională. Am atras atenția asupra acestui fenomen încă din martie trecut, imediat după ce au fost luate primele măsuri de către guvern și bucuria mea a fost că guvernul a avut o reacție neașteptat de bună în sensul că a ajutat și editurile, toată economia a fost ajutată într-o măsură substanțială. Nu mă gândeam la varianta aceea, știind că bugetul României este într-o situație destul de precară, și pentru mine a fost o surpriză enormă că guvernul a luat aceste măsuri care au salvat multe edituri”, spune Călin Vlasie. Cafeneaua critică este inițiată și realizată de criticul Ion Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București.

Urmăriți „mini-Cafeneaua critică” aici: