18 martie 2021 — Dezbateri culturale

mini-Cafeneaua critică on-line | Cristina Popescu-Russu și Ion Bogdan Lefter

Invitata de astăzi a mini-Cafenelei critice on-line este Cristina Popescu-Russu, artist ceramist, curator şi manager, o figură importantă a vieții culturale românești. În 2011, împreună cu un grup de ceramişti, a înfiinţat în Bucureşti Galateea, singura galerie, în România, de ceramică contemporană patronată de U.A.P., galerie pe care o coordonează şi în prezent. În anul care a trecut a avut câteva realizări importante chiar dacă a fost un an de pandemie.

„Am lucrat la o carte dedicată ceramicii, a doamnei Lucia Neagu, numită «Ceramica – meșteșug, artă și știință», în fapt m-am îngrijit de această ediție. Sub formă de carte-album, ea acoperă multiple aspecte ale prezenței ceramicii privite din diverse puncte de vedere, cu generalități și detalii, evaluări tehnice, estetice, științifice aprecieri comparative, exemplificări istorice și contemporane, sfaturi practice și bibliografie. Mi-am dedicat mult timp în pandemie acestui lucru. A fost un șoc pentru mine când s-a anunțat că persoanele peste 65 de ani pot ieși din casă numai într-un anumit interval de timp. Atunci m-am trezit că am 65 de ani. De obicei, încep ziua râzând, făcând planuri, și dintr-o dată interdicțiile acestea mi-au pus un semn de întrebare. Mi-am dat seama că nu mai am mult timp ca să merg la atelier. Am avut desigur și expoziții. Una, organizată de Beti Vervega, la Căminul Artei, numită «Laborator interior 2». Apoi, o expoziție cu tema Albastru la Galateea. Mă uimește că artiștii ceramiști, deși în condiții grele, mulți nu au materiale, cuptoare, se organizează și lucrează în echipă. Sau «Together», o expoziție spontană cu care am revenit la activitatea obișnuită. Faptul că ne izolăm nu trebuie să ne îndepărteze de ceilalți. Trebuie să fim solidari. Să trăim sub semnul iubirii de aproape”, spune Cristina Popescu-Russu.

Cafeneaua critică este inițiată și realizată de criticul Ion Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București.

Urmăriți mini-Cafeneaua critică aici: