11 august 2021 — Aniversări și evocări

Mioara Minulescu – 110

În ziua de 11 august 2021 aniversăm 110 ani de la nașterea Mioarei Minulescu. Fiica Claudiei Millian și a lui Ion Minulescu, Mioara este cea căreia îi datorăm existența Casei Memoriale Ion Minulescu și Claudia Millian din București, casă pe care a donat-o Muzeului Național al Literaturii Române în anul 1991. Născută în București pe 11 august 1911, Mioara a fost iubită și răsfățată de părinții ei și a avut o copilărie fericită. Pe pereții muzeului avem și un decupaj înrămat chiar de către Minulescu cu ocazia nașterii fiicei lui. Pe spatele acestei lucrări  Claudia a scris: „Primul tablou dăruit de Minu fetiței noastre, când a venit între noi, august 1911”.

Minuleștii erau o familie celebră în acea perioadă, fiind înconjurați în permanență de prieteni la fel de cunoscuți. Astfel, încă din vremea când era copil, Mioara Minulescu a avut prilejul să-i cunoască, printre alții, pe Alexandru Macedonski și Barbu Ștefănescu Delavrancea (cu care Minuleștii erau vecini în fosta lor casă de pe calea Dorobanților), Elvira Popescu și Maria Ventura (prietene intime ale familiei Minulescu), Iosif Iser (unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Minulescu cu care acesta a fost coleg de bancă în vremea școlii), Benjamin Fundoianu (pe care Minulescu îl alinta Mielușon și îl considera copilul lui spiritual), Ilarie Voronca, Victor Brauner, Marcel Iancu, Brunea Fox, H. Maxy (artiști tineri care frecventau și ei apartamentul lui Ion Minulescu și participau la șuetele literare și artistice organizate de Minu la el acasă).

Minuleștii călătoreau foarte mult prin țară și străinătate. Mioara povestea că, începând cu vârsta de 4 ani, aniversarea zilei ei de naștere se făcea de obicei la mare, în stațiunea Carmen Sylva (Eforie sud), cu mult ceremonial în care scriitorul se implica activ: „Eram așezată pe un scaun sub care, într-o doniță cu apă, se afla o sticlă al cărei dop pocnea asurzitor când tata o destupa ajutându-se de un șervet alb. Și azi, când se destupă o sticlă de șampanie, îmi amintesc cum tresăream, când eram copil, și apoi băteam din palme de bucurie că stinsesem toate lumânările de pe turtă”.

Mioara a făcut liceul la Paris, a fost licențiată în litere și limba franceză, a urmat cursuri de artă în țară (sub îndrumarea lui Jean Steriadi) și la Roma. În colecția de artă din patrimoniul Casei Memoriale Ion Minulescu sunt diverse lucrări de artă (mozaicuri, sculpturi, picturi)  al căror autor este fiica scriitorului. Tot în această colecție avem și o serie de portrete ale Mioarei Minulescu semnate de Nicolae Tonitza, Traian Cornescu, H. Maxy, Năsturel, Nuni Dona, Anastase Demian și chiar de către Claudia Millian. Acestea și multe alte lucrări semnate de artiști mari de la noi plus povestiri inedite despre familia Minulescu le puteți vedea și auzi vizitând Casa Memorială Ion Minulescu și Claudia Millian din cartierul Cotroceni, Bulevardul Profesor Doctor Gheorghe Marinescu nr. 19, București.

Galerie Foto