Glisează meniul stânga/dreapta
11 august 2023 — Evenimente
La 11 august 2023 aniversăm 112 ani de la nașterea Mioarei Minulescu. Fiica Claudiei Millian și a lui Ion Minulescu, Mioara, este, printre altele, cea căreia îi datorăm existența Casei Memoriale „Ion Minulescu și Claudia Millian” din București, casă pe care a donat-o Muzeului Național al Literaturii Române în anul 1991. Născută în București la 11 august 1911, Mioara a fost iubită și răsfățată de părinții ei și a avut o copilărie fericită. Printre lucrările expuse se află un decupaj înrămat chiar de Minulescu cu ocazia nașterii fiicei lui. Pe spatele acestuia Claudia a scris: „Primul tablou dăruit de Minu fetiței noastre, când a venit între noi, august 1911”.
Minuleștii erau o familie celebră în acea perioadă și erau înconjurați în permanență de prieteni la fel de cunoscuți. Astfel, încă din vremea când era copil, Mioara Minulescu a avut prilejul să-i cunoască, printre alții, pe Alexandru Macedonski și Barbu Ștefănescu Delavrancea (cu care se învecina pe Calea Dorobanților), Elvira Popescu și Maria Ventura (prietene intime ale familiei), Iosif Iser (fostul coleg de bancă al lui Minulescu în vremea școlii), Benjamin Fundoianu (alintat Mielușon de Minulescu și considerat copilul lui spiritual), Ilarie Voronca, Victor Brauner, Marcel Iancu, Brunea Fox, H. Maxy (artiști tineri care frecventau și ei apartamentul lui Ion Minulescu și participau la șuetele literare și artistice ale acestuia).
Minuleștii călătoreau foarte mult prin țară și străinătate. Mioara povestea că, începând cu vârsta de 4 ani, aniversarea zilei ei de naștere se făcea, de obicei, la mare, în stațiunea Carmen Sylva (Eforie Sud), cu mult ceremonial în care scriitorul se implica activ: „Eram așezată pe un scaun sub care, într-o doniță cu apă, se afla o sticlă al cărei dop pocnea asurzitor când tata o destupa ajutându-se de un șervet alb. Și azi, când se destupă o sticlă de șampanie, îmi amintesc cum tresăream, când eram copil, și apoi băteam din palme de bucurie că stinsesem toate lumânările de pe turtă”.
Mioara a făcut liceul la Paris, a fost licențiată în Litere și limba franceză, a urmat cursuri de artă în țară (sub îndrumarea lui Jean Steriadi) și la Roma. În colecția de artă din patrimoniul Casei Memoriale „Ion Minulescu și Claudia Millian” există diverse lucrări de artă (mozaicuri, sculpturi, picturi) al căror autor este fiica scriitorului. Tot în această colecție există și o serie de portrete ale Mioarei Minulescu semnate de Nicolae Tonitza, Traian Cornescu, H. Maxy, Năsturel, Nuni Dona, Anastase Demian și chiar Claudia Millian. Acestea și multe alte lucrări semnate de mari artiști plus povestiri inedite despre familia Minulescu pot fi descoperite vizitând Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian” din cartierul Cotroceni, Bulevardul Profesor Doctor Gheorghe Marinescu nr. 19, București.