19 octombrie 2017 — Evocări

Mizil George Ranetti 142

Pe 19 octombrie 1875 vedea lumina zilei la Mizil George Ranete/Ranetti (m. 25 mai 1928, București). Lansat de Anton (Toni) Bacalbașa, căruia îi va prelua după moarte revista Moș Teacă, asociat cu I.L. Caragiale la Moftul român (lui Ranetti îi aparține și butada „nu momente, maestre, ci monumente”), fondator și conducător al revistelor Zeflemeaua și Furnica, a colaborat sub un număr greu cuantificabil de pseudonime la un număr apreciabil de publicații (va sfârși ca redactor la Universul). Apropiat de național-liberali, dar și de takiști, antimonarhist cu oscilații sporadice spre stânga și unionist antantist în timpul războiului, implicat în tot felul de combinații politice și artistice, cronicar monden, teatral și politic impetuos, Ranetti a tradus din comediografii francezi (Haraucourt, Courteline), a publicat o broșură polemică (Franțuzomania, 1904) câteva pseudo-romane satirice (Căsnicie modernă, 1904, fantezia versificată Domnișoara Miau, 1921, Domnișoara Strakinidi, 1924), o culegere de Schițe vesele (1909) și un număr de volume de versuri mai mult sau mai puțin umoristice:   Dom Paladu (personaj care circulă prin textele sale ulterioare), Strofe și apostrofe, Ahturi și ofuri, Fabule, Eu râd, tu râzi, el râde, D-atunci și d-acolo, Versuri ușurele scrise-n clipe grele ș.a. Cel mai interesant rămâne, pe termen lung, dramaturgul – nu moralistul stângaci din Săracul Dumitrescu (1903), ci autorul savuros-ingenioasei piese electorale în versuri Romeo și Julieta la Mizil (1907, jucată cu destul succes și azi), replică parodică nu doar la Shakespeare, ci și la Scrisoarea pierdută a lui Caragiale. Soupirant fără succes, în tinerețe al curtezanei ploieștene căreia tot el i-a dat numele – celebru – de Mița Biciclista, Ranetti i-a prilejuit, spre sfârșitul vieții, o romantică iubire bovarică adolescentei Lucia Demetrius. Figura sa nu-l va interesa pe reporterul Geo Bogza în 175 de minute la Mizil.

 

Text de Paul Cernat

Foto: Arhiva MNLR