Glisează meniul stânga/dreapta
21 aprilie 2020 — Aniversări și evocări
Au trecut 12 ani de la dispariția Monicăi Lovinescu, jurnalistă şi critic literar, fiica marelui critic Eugen Lovinescu şi a Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, fără echivoc, cea mai importantă voce feminină a exilului românesc.
După absolvirea Facultăţii de Litere din Bucureşti (1946), devine asistenta lui Camil Petrescu, la Seminarul de Artă Dramatică şi colaborează la diverse publicaţii (Revista Fundaţiilor Regale, „Kalende”, „Vremea”, „Democraţia” lui Anton Dumitriu) cu pagini literare sau cronică dramatică.
În anul 1947 pleacă la Paris, acolo unde obține o bursă a statului franez, iar după abdicarea Regelui Mihai I, va cere azil politic în Franța. Ajunsă aici, semnează capitolul dedicat teatrului românesc în „Histoire du spectacle” (Encyclopédie de la Pléiade, Gallimard) și va traduce, în limba franceză, împreună cu Eugen Ionescu, din piesele de teatru ale lui I. L. Caragiale.
Din 1951 se dedică activității radiofonice şi realizează, până în 1975, emisiuni literare şi muzicale, la Radiodifuziunea Franceză, iar din 1962 va fi vocea de la microfonul „Europei Libere” (va lucra aici până în 1992, la închiderea postului), numele său fiind legat cu precădere de emisiunea „Teze și antiteze la Paris”, apoi, împreună cu soțul ei, Virgil Ierunca, va realiza emisiunea „Actualitatea culturală românească”. Pentru lumea literară din România, dar și pentru ascultătorii cultivați, emisiunile celor doi, care semnalau operele curajoase strecurate prin cleștele cenzurii, au reprezentat repere importante.
Securitatea le-a dat și ea „importanța cuvenită”, încercând să îi compromită, prin campanii denigratoare sau calomnioase, în presa oficială, iar împotriva Monicăi Lovinescu a existat chiar și o tentativă de asasinat, dictat de la București.
Comentariile Monicăi Lovinescu vor fi publicate într-o ediție de anvergură, în șase volume, intitulată, simplu, „Unde scurte”, care constituie o adevărată panoramă, subiectivă, evident, a literaturii române, începând din anii ‘60 și până după Revoluție. Apar și două volume de memorii, dar și un volum care reunește interviurile cu personalități ale exilului, ca Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Ștefan Lupașcu sau Grigore Cugler.
Nici Virgil Ierunca nu va fi uitat, fiindu-i publicate mai multe volume, ca „Românește”, „Subiect și predicat”, „Dimpotrivă” și, mai ales, „Fenomenul Pitești”, tulburătoare reconstituire a monstruosului experiment de reeducare prin tortură a deținuților anti-comuniști.
Foto 1: Monica Lovinescu, arhiva MNLR
Foto 2: Radio cu pick-up și câteva volume semnate de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, expoziția de bază a MNLR (Str. Nicolae Crețulescu 8)
