26 ianuarie 2018 — Evocări

Nicolae Balotă

Pe 26 ianuarie 1925 s-a născut la Cluj eseistul și comparatistul Nicolae Balotă (m. 20 august 2014, la Nisa). Membru mezin al Cercului Literar de la Sibiu, în perioada refugiului din 1940-44 al Universității clujene, debutant în Revista Cercului și activ politic în tabăra PNȚ, devine, după licența în Filosofie, preparator la Institutul de Psihologie al Universității clujene, înainte de a fi arestat o vreme pentru deținere de materiale subversive. Eliberat în 1949, reîncadrat ca bibliotecar la Institutul de Lingvistică (perioadă consemnată, în parte, în masivul volum memorialistic Caietul albastru, 1998, combinație eficientă de jurnal și evocări, pregnantă literar și cu o potretistică memorabilă), va fi arestat în 1956 pentru înaltă trădare după trimiterea în Occident a unui memoriu ostil regimului democrat-popular. După detenții la Jilava, Făgăraș, Gherla, Pitești, Dej, e trimis cu domiciliu obligatoriu în „colonia scriitorilor” din comuna Lătești, Bărăgan, alături de A. Marino, Paul Goma, Al. Ivasiuc ș.a.  Revenit în viața literară (transilvăneană, mai întâi), devenit mai apoi universitar suplinitor la București și cercetător la Institutul „G. Călinescu”, debutează editorial în 1968 cu un volum „cerchist” (Euphorion) reunind studii critice și estetice „de direcție” și de concepție, după care, în plină vogă a literaturii absurdului, publică o arheologie-reper, de filosofie a culturii, aplicată fenomenului european în speță, cu cu titlu „optimist” (în acord cu umanismul socialist autohton): Lupta cu absurdul (1971), având la origine o teză de doctorat cu profesorul Liviu Rusu. Din același material erudit-comparatist și laborios hermeneutic, monografia Urmuz (1970) e prima despre bizarul autor pre-absurdist, mitizat invers proporțional cu minuscula-i operă. Balotă face, prin umanismul său clasificator, diferența față de mai tinerii critici șaizeciști, neo-călinescieni lipsiți, prin fatalitatea istoriei, de formația estetică și filosofică a generațiilor prestaliniste („iezuitul” Balotă are și lecturi teologice solide). Cele 11 eseuri despre prozatori români reunite în amplul De la Ion la Ioanide. Prozatori români ai secolului XX (1974) și comentariile reunite în Universul prozei (1976) se disting prin eleganța substanțială a interpretărilor; studiul despre Blecher, ca și cel despre Urmuz, e unul dintre primele care-l acreditează postbelic, iar cel despre Călinescu îl scoate pe criticul-prozator de sub clișeul „balzacianismului” și îl plasează în zona satyricon-ului modern. Arte poetice ale secolului XX. Ipostaze românești și străine (tot din 1976) sistematizează în manieră Marino poeticile unor scriitori moderni români și străini, o pondere importantă având-o avangardiștii și puriștii. Două reinterpretări hermeneutice de prim-plan, bine servite de competența filosofică și teologică a autorului, sunt Introducere în opera lui Al. A. Philippide (1974) și, mai ales, Opera lui Tudor Arghezi (1979 – rămasă până azi cea mai bună carte de critică despre). Labirint (1970),  Umanități (973), Mapamond literar (1983) conține eseuri despre literatura universală, cu o gamă largă și diversă, iar Despre pasiuni (1971) și Jakob Burckhardt – un umanist modern (1974) sunt elegante incursiuni umanist-moraliste în cultura premodernă europeană. Scriitori maghiari din România. 1920-1980 (1981), al doilea demers de acest gen după al interbelicului Ion Chinezu, dar la un nivel mai laborios, e o referință în materie. Profesor-invitat, din 1977, la Institutul de Studii Sud-Est Europene din Munchen, predă în germană literatură română și comparată; din 1981 se stabilește în Franța, unde predă la universități din provincie. Obține azil politic în 1987 iar în 1990 devine cetățean francez. Colaborările sale de la Europa Liberă vor fi privite, mai târziu, ca misiuni speciale din categoria „ambasadorilor itineranți”. Dincolo de memorialistică (Parisul e o carte, Caietul albastru ș.a.), comparatistul se ilustrează, după Revoluție, prin sinteze de uzură despre literatura franceză și germană modernă, panorame universaliste (de la Homer la Joyce), studii eminesciene sau moralități teologale. A ținut, o vreme, cursuri universitare în România, la Cluj și București, înainte de a muri, la Nisa, departe de zgomotul și furia autohtone.

Text de Paul Cernat.

Foto : https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Balot%C4%83

234 vizualizări