12 martie 2024 — Dezbateri culturale

Nicolae Steinhardt – 35

Muzeul Național al Literaturii Române organizează miercuri, 20 martie 2024, de la ora 17.00, Str. Nicolae Crețulescu 8, evenimentul „Nicolae Steinhardt – 35”. Se împlinesc 35 de ani de la moartea lui Nicolae Steinhardt, scriitor, critic literar şi doctor în drept constituţional, creator al unei opere unice în literatura română, „Jurnalul fericirii”, rămasă posterităţii drept „testamentul” său literar.

Participă: Clara Mareș, Nicolae Brînzea, Ioan Pintea, George Ardeleanu, Călin Andrei-Mihăilescu (zoom), Caius Dobrescu, Adrian Mureșan. Moderator: Ioan Cristescu.

Va avea loc, de asemenea, și lansarea volumului „Craii de Curtea Veche”, din Colecția Panteon românesc, Ediții de Patrimoniu, coordonator prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române, proiect editorial apărut cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, președinte Emil Radu Moldovan, prin Biblioteca Județeană „George Coșbuc”, director Ioan Pintea. Apariția la Editura Școala Ardeleană a uneia dintre cele mai prețioase ediții anastatice bibliofile a unei capodopere a culturii și literaturii române, Mateiu Caragiale, Craii de Curtea Veche, roman cu 14 ilustrații în culori de G. Tomaziu, Editura Coresi, București, 1945, lucrare îngrijită de Dinu Albulescu, N. Steinhardt și G. Tomaziu, tipărită în 446 de exemplare numerotate, din care cel cu numărul 225 a fost martor în desăvârșirea acestui proiect editorial, este un act necesar de restituire culturală.

Nicolae Steinhardt (Nicu – Aurelian la naștere) s-a născut la 29 iulie 1912, în comuna Pantelimon, lângă Bucureşti. Până la 12 ani, deja lecturase marea majoritate a capodoperelor literaturii universale, Goethe, Shakespeare, Balzac, Tolstoi, Vergiliu, Homer, Dante, Sofocle, Rousseau, Racine. A urmat acasă clasele primare, apoi la Şcoala „Clementa”, începând cu anul 1919. Din anul 1929, Steinhardt a frecventat cenaclul literar „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu, fiind considerat un viitor literat talentat. Tot în 1929, a absolvit Liceul „Spiru Haret“, unde a debutat literar în revista Vlăstarul, dar şi Bacalaureatul, fiind coleg, printre alţii, cu Mircea Eliade şi Constantin Noica. Îşi ia licenţa în Drept şi Litere la Universitatea din Bucureşti în 1934, devenind în anul 1936 doctor în Drept Constituţional, sub îndrumarea lui Mircea Djuvara, cu lucrarea „Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit”. În anul 1934, este admis în Baroul de Avocaţi Ilfov. În perioada 1937-1939, călătoreşte prin Europa, în Anglia, la Paris, în Elveţia, unde a parcurs studii de specializare, dar şi în Austria, familia sa având legături de rudenie cu Sigmund Freud. Experienţa acumulată contribuie la desăvârşirea sa intelectuală. În anul 1939, după revenirea în România, devine redactor la „Revista Fundaţiilor Regale“, însă un an mai târziu este dat afară, împreună cu Vladimir Streinu, pe motivul originii sale evreieşti şi a „purificării etnice” declanşate de regimul Antonescu. După sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, este din nou angajat aici, însă în 1947, este din nou înlăturat de la revistă, exclus şi din avocatură şi activitatea sa literară este pusă sub interdicţie.

În ianuarie 1960 este arestat şi condamnat la 13 ani de muncă silnică (introdus în „lotul” Noica, împotriva căruia refuzase să depună mărturie). Va fi eliberat în 1964, după peregrinări prin închisorile Jilava şi Gherla. La 15 martie 1960 este botezat în camera 18, de la Jilava, de către ieromonahul basarabean Mina Dobzeu. La botez au luat parte preoţi din mai multe confesiuni. Două decenii mai târziu va fi călugărit de Î. P. S. Teofil Herineanu. Îşi va petrece ultimii nouă ani din viață la Mănăstirea de la Rohia, din Maramureş, unde a fost şi bibliotecar o vreme. A participat la numeroase simpozioane şi reuniuni culturale, în ţară şi străinătate. Debutează în Revista burgheză (1934). Colaborează la Revista Fundaţiilor Regale, Universul literar, Victoria, Libertatea, Tribuna poporului, Secolul 20, Convorbiri literare, Viaţa Românească, Revista de istorie şi teorie literară, Ethos (Paris). Debut editorial în 1934, cu volumul parodic „În genul… tinerilor”, semnat cu pseudonimul Anthistius. Autor al mai multor volume de eseuri: „Între viaţă şi cărţi” (1976), „Incertitudini literare” (1980), „Geo Bogza, un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnităţii, Exuberanţei şi Patetismului” (1982), „Critică la persoana întâi” (1983), „Escale în timp şi spaţiu sau Dincoace şi dincolo de texte” (1987), „Prin alţii spre sine” (1988), „Jurnalul fericirii” (1991) şi interviuri: „Nicolae Steinhardt, Monahul de la Rohia, răspunde la 365 de întrebări incomode adresate de Zaharia Sângeorzan” (1992), „Primejdia mărturisirii” (1993).
În anul 1971, scrie prima formă a manuscrisului dactilografiat „Jurnalului fericirii”, confiscat apoi de Securitate în 1972 şi restituit în 1975, la intervenţia Uniunii Scriitorilor (manuscrisul avea însă să fie confiscat din nou în anul 1984 şi depus la Arhivele Statului, secţia secretă). „Jurnalul fericirii” a fost scris în mai multe versiuni, una dintre acestea fiind scoasă pe ascuns din ţară, ajungând în posesia Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca, la Paris. Monica Lovinescu avea să difuzeze „Jurnalul”, în serial, în anii 1988 şi 1989, la postul de radio Europa Liberă. A primit Premiul de critică al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pe 1980.

Părintele Nicolae Steinhardt s-a stins din viaţă la 30 martie 1989. După moartea sa, chilia în care a vieţuit ca monah a fost amenajată ca un mic muzeu, în care se păstrează lucrurile sale personale: manuscrise, cărţi, icoane, tablouri, precum şi mobilierul.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag!