Glisează meniul stânga/dreapta
23 noiembrie 2018 — Ateliere pentru copii
tema 1 DaDeCe are literatura muzeu – pentru școli – tema ”Da’DeCe are literatura muzeu?”
tema 2 DaDeCe are literatura muzeu – pentru școli – tema ”Cum să fac și cum să zic…”
tema 3 DaDeCe are literatura muzeu – pentru școli – tema ”Labirintul limbilor”
Pentru că motanul de rasă invizibilă, Pisicissius, nu a fost descoperit pe parcursul lunii noiembrie, în ciuda numărului mare de copii care au participat, suntem nevoiți să prelungim operațiunea și să-i dăm un chip motanului. Copiii vor fi invitați să-l deseneze pe motan numai dacă… dar numai dacă… ascultă poveștile lui, scrise cu litere invizibile pe foile abia auzite din Muzeul Literaturii.
Scopul operațiunii este ca Pisicissius să capete un chip care va deveni partea lui vizibilă pe lumea asta, iar copiilor li se vor șopti povești despre scriitori cu glas de motan. De data aceasta, copiii decid unde se opresc în muzeu, își aleg colțul preferat și îl inventează pe motan. Precizăm că este o operațiune foarte serioasă și importantă!
”Operațiunea Pisicissius” se înscrie în proiectul #AudioPovesteaMuzeului prin care echipa Da’DaCe, împreună cu o parte din echipa MNLR și Selma Dragoș, dramaturgul inventator de glasuri pisceșșșști au creat un text de audioghid pentru expunerea de bază a muzeului. Atelierele testează cu copiii modul de atractivitate a textului.
Informații utile:
– Programele sunt adresate familiilor și claselor 0-VI ;
– Programele pentru familii se desfășoară în zilele de sfârșit de săptămână, astfel:
Sâmbătă, 8 decembrie, ora 11.00 – pentru familii cu copii de 6-9 ani,
Sâmbătă, 8 decembrie, ora 14.00 – pentru familii cu copii de 9-12 ani,
Duminică, 9 decembrie, ora 11.00 – pentru familii cu copii de 9-12 ani,
Duminică, 9 decembrie, ora 14.00 – pentru familii cu copii de 6-9 ani.
Înscrierile se fac începând de luni dimineața, 3 decembrie.
– Programele pentru școli se desfășoară pe parcursul lunii decembrie, de marți până vineri;
– Înscrierea la ambele tipuri de programe se face la email programari@asociatiadadece.ro sau inscrieri@asociatiadadece.ro și necesită confirmarea din partea organizatorilor.
– La programele cu școlile, programările se fac din timp, în ordinea solicitărilor;
– Taxa de participare constă în achitarea biletului de acces în Muzeu care este 5 lei/ adult și 2 lei/ copil. Acest beneficiu este rezultatul parteneriatului dintre o instituție publică de cultură și un ONG de educație culturală.