13 iulie 2017 — Evocări

Otilia Cazimir 50

Foto: Otilia Cazimir alături de George Topârceanu

Otilia Cazimir (n. 12 februarie 1894, Cotu Vameș, Neamț – m. 8 iunie 1967, Iași). „Nășită” onomastico-literar de G. Ibrăileanu și M. Sadoveanu, scriitoarea născută Alexandrina Gavrilescu a fost o prezență constantă a cercului Vieții Românești, al cărui „moldovenism” literar în cheie feminină (soft-feministă în destule articole de opinie) l-a ilustrat de-a lungul întregii vieți: a cultivat cu consecvență genurile și temele așa-zis minore, fără ambiția de a ieși prea mult din rolul literaturii patriarhale a epocii în care s-a format. Adeptă a unei poetici clasicizante, fără vârstă, debutată în preajma Primului Război Mondial, a publicat mai multe volume de versuri intimiste (Lumini și umbre, Fluturi de noapte ș.a.) și de schițe despre „durerile înăbușite” din viața târgurilor de provincie, uneori de un dramatism acut (Din întunerec. Fapte și întâmplări adevărate (Din carnetul unei doctorese), Grădina cu amintiri și alte schițe, În târgușorul dintre vii), alături de crochiuri și portrete fanteziste (Licurici…),a fost canonizată didactic prin intermediul literaturii pentru copii: cu versurile din Jucării (1938) și Baba Iarna intră-n sat (1954) sau cu proza din A murit Luchi… (1942, despre un copil mort în prima zi de școală) s-au întâlnit, în manualele școlare, generații întregi. Prezență constantă în presa interbelică, în special în cea ieșeană, dar și în Bilete de papagal ș.a., parteneră (neoficială) de viață a ieșenizatului George Topârceanu, stabilită într-o căsuță din Strada Zlataust (azi casă memorială) vecină cu casa bunicilor paterni ai lui Ionel Teodoreanu, Otilia Cazimir s-a adaptat fără probleme rigorilor epocii de după 1945, când devine redactor la Editura Cartea Rusă, plătind tributul ideologic de rigoare (Partidului de ziua lui, 1961), dar valorificându-și în câteva zeci de volume calitățile de traducătoare din literatura rusă și sovietică (a tradus însă și din alte literaturi, în special franceză – Maupassant – și engleză – A. Conan Doyle). A publicat, asemenea multor colegi „viețiști”, și memorialistică, fără o valoare documentară deosebită. Parțial reunită în câteva culegeri, publicistica ei nu e lipsită de vioiciune și grație.

Text de Paul Cernat, 13 iulie 2017