Ovidiu Papadima – în căutarea spațiului mioritic

Ovidiu Papadima s-a născut în 23 iunie 1909, la Sinoe, județul Constanța, fiind de origine aromână. A fost un elev premiant, iar după terminarea Liceului „Al. Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, va urma cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București, între 1928 și 1931. Va fi profesor la mai multe licee din țară și asistent la Academia de Studii Comerciale din București. Între 1937 și 1940 studiază în Germania, pentru a-și da doctoratul, ca beneficiar al unei burse Alexander von Humboldt. După ce și-a obținut doctoratul, între 1940 și 1941 a predat literatura română la Universitatea din Viena. După aceea va deveni asistentul profesorului G. Călinescu, la Facultatea de Litere și Filosofie din București. În 1944 își va susține doctoratul și în litere. În 1952 va fi arestat de Securitate și condamnat la pușcărie politică, ispășită în cele mai crâncene pușcării, inclusiv la infamul Canal. După eliberare i se va interzice să publice mulți ani. A debutat cu cronică literară în revista „Gândirea”, apoi a devenit secretar de redacție la Revista Fundațiilor Regale. Preocupările sale s-au axat pe istoria literară, eseistica, cronica literară și studiul folclorului. Primul său volum, apărut în 1941, se va numi „O viziune românească a lumii. Studiu de folclor”, lucrare scrisă în aceeași perioadă cu „Spațiul mioritic” a lui Blaga. La fel ca filosoful ardelean, el încearcă să stabilească un specific al spiritualității naționale. Folclorul a fost o preocupare majoră pentru el, astfel că va mai semna un studiu științific despre literatura populară, „Literatura populară română. Din istoria și poetica ei”, dar va realiza și o antologie de poezie populară, „Cu cât cânt, atât sunt”. În perioada de după reabilitarea sa de către regimul comunist a scris mai multe monografii (despre Anton Pann, Cezar Bolliac, Ion Pillat), dar și volume de eseuri, precum „Creatorii și lumea lor” sau „Scriitorii și înțelesurile vieții”. A fost distins cu Premiul „Ion Heliade Rădulescu” și Premiul „B. P. Hasdeu”, acordate de Academia Română.

 

Despre obiectul său de studiu predilect, el scria: „Ca să-l poți înțelege deplin și drept, trebuie să nu cauți în folclor nici mai mult nici mai puțin decât ceea ce este. (…) Unii au văzut în el prea puțin, doar un conglomerat de universale eresuri primitive. Alții, prea mult, o lume de rafinamente estetice, care demonstrează aristocrația noastră etnică.” În ultimul său volum, „Evocări”, apărut postum, în 1997, va evoca marile figure pe care le-a cunoscut, printre care se numără D. Caracostea, G. Călinescu, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Mateiu Caragiale, Ion Agârbiceanu și mulți alții.

 

Text scris de Radu Băieșu, redactor și muzeograf MNLR

Fotografie: Ovidiu Papadima și Valeriu Anania în cadrul unui eveniment literar organizat de MNLR