Pavel Dan 80

© foto: Arhiva MNLR

Pe 2 august 1937 murea de cancer într-un spital din Cluj, la nici 30 de ani (n. 3 septembrie 1907, Clapa, Turda), Pavel Dan, marea promisiunea a prozei ardelene interbelice. Provenit dintr-o familie de țărani, începe să scrie din timpul liceului (scoate și o revistă cu titlu coșbucian, Fire de tort), iar ca student la Literele clujene face parte din cercul prozatorului-medic Victor Papilian. Prozele sale scurte, inspirate din viața dură a țăranilor din câmpia Transilvaniei, au fost așezate (previzibil) în descendența liniei Slavici-Agârbiceanu-Rebreanu, iar ulterior, după asimilarea modernității internaționale, cu Faulkner sau Marquez; ele țin însă, cum au remarcat congenerii săi, de sensibilitatea autenticistă a epocii. Nu e singura victimă tânără a generației: M. Blecher, Bogdan Amaru sau Al. Sahia au dispărut, și ei, prematur. Cea mai mare parte a povestirilor și nuvelelor sale au fost reunite postum în volumul Urcan Bătrânul (1937, cu o prefață a criticului clujean Pavel Chinezu) și dau măsura unui creator neorealist puternic, cu un simț al experiențelor limită (moartea, alienarea) și al tragicului existențial pe care le surprinde (înaintea lui Marin Preda) în viața imediată a țăranilor. Unele proze sunt de referință: robusta piesă-titlu, adiacenta Înmormîntarea lui Urcan Bătrînul, suicidara Priveghiul, frusta Iobagii, problematizanta Zborul de la cuib ș.a., cărora li se adaugă și deschideri fantastice precum cea din excepționala Copil schimbat. Două romane (Mizerie și Logodnica) i-au rămas în șantier, ca și câteva nuvele, iar jurnalul și o parte a corespondenței vor fi restituite abia în 1973 de fiul scriitorului, istoricul literar Sergiu Pavel Dan. Un mare susținător al prozei sale a fost și tânărul Eugen Ionescu care, ajuns la Paris, îi va traduce în franceză Urcan Bătrînul (apărut în 1945 la Marsilia). Cota lui a continuat să crească în ultimele decenii. Rămâne de văzut cum va evolua în continuare, confruntată cu noile (și la fel de stupidele) prejudecăți privind „proza rurală”.

Text de Paul Cernat, iulie 2017