5 decembrie 2019 — Aniversări și evocări

„Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai…” | Evocare Leopoldina Bălănuță

Muzeul Național al Literaturii Române, în colaborare cu Fundația Geo Barton, vă invită joi, 12 decembrie 2019, de la ora 17.00, în Mansarda sediului din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, la o evocare a actriței Leopoldina Bălănuță numită „Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai…”. Participă: Manuela Ciucur, Coca Bloos, Tania Filip, Dan Condurache, Florin Călinescu, Petre Moraru, Mihai Dinvale. Amfitrioni: Anita Barton și Loreta Popa.

Născută la 10 decembrie 1934, Păulești, județul Vrancea, Leopoldina Bălănuță a absolvit în 1957 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București, la clasa Mariettei Sadova și a lui Marcel Anghelescu. A debutat cu rolul Velea din „Prima întâlnire”, de Tatiana Sîtina, în regia lui Ion Cojar, la București. Ultimul ei rol a fost cel din „O batistă în Dunăre”, de D. R. Popescu, la Teatrul Național, montat de același regizor. A fost distribuită în filme, mai ales în roluri cu încărcătură dramatică, „Nunta de piatră” (1972), „Dincolo de pod” (1975), „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii” (1979), „Clipa” (1979), „Bietul Ioanide” (1979), „Năpasta” (1982). A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

A făcut film şi teatru în căutarea autenticității, iubind diferența. A cutreierat lumea cu spectacolele de poezie, visând să o schimbe. „Pentru că generaţia mea a găsit o lume jalnică. A găsit o lume bântuită de nebuni care s-au substituit lui Dumnezeu şi au transformat pământul ăsta hărăzit să fie rai pentru noi toţi, au transformat pământul ăsta în iad. Eu stau şi mă gândesc cu oroare că de când m-am născut n-a fost o clipă de pace pe pământ. (…) Ce mă cutremură este că aceşti nebuni, care ne-au decis nouă viaţa şi destinul, au forţa viruşilor, molipsesc mulţimile de ură şi de vrajbă, parcă îşi varsă peste lume, peste cei din jur, propriile dezechilibre, propriile tumori, propriile miasme scârboase. Mă gândeam câtă dreptate a avut sărmanul Tarkovski, care spunea, parcă în ultimele zile ale existenţei lui: dacă Dumnezeu ar coborî pe pământ ar muri de infarct. Şi tot el spunea: Doamne, am obosit aşteptându-te!”, mărturisea într-un interviu marea actriță.

Când a scris Emil Botta: „Poldi este o poezie pe care n-am apucat s-o aştern pe hârtie”, nimeni nu l-a contrazis. Era adevărat… Personalitatea Leopoldinei Bălănuță reprezintă un capitol special din istoria teatrului românesc, iar vocea actriței, așa cum a fost ea înregistrată în spectacole și filme, dar și în recitaluri, rămâne o marcă înregistrată. „Pentru mine, aşteptarea e sinonimă cu speranţa. Chiar şi ceea ce fac, meseria mea, ce este altceva decât un fel de a oferi oamenilor puterea să spere? Dar să nu mă înţelegeţi greşit. Nu e vorba de o aşteptare pasivă, ci o pregătire pentru ceea ce urmează să se întâmple. Chiar şi acel ultim lucru care i se poate întâmpla omului are nevoie de pregătire. Pentru mine, aşteptarea este un sentiment puternic şi pozitiv. Aşteptarea este pregătire”, spune Leopoldina Bălănuţă în volumul Actorul în căutarea personajului. Actrița s-a stins într-o toamnă acum 21 de ani.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Vă așteptăm!

54 vizualizări

Galerie Foto