Pericle Martinescu

Pe 21 decembrie 2005 a murit la București, nonagenar, Pericle Martinescu (născut pe 11 februarie 1911 la Viișoara, județul Constanța). A fost, alături de Dan Petrașincu, Barbu Brezianu, Mircea Gesticone ș.a. unul dintre membrii moderați, de plan secund ai tinerei generații interbelice. Licențiat în filosofie la București, publicist frenetic și frecventator asiduu al cenaclului lovinescian Sburătorul, va alimenta literatura teribilist-adolescentină a congenerilor cu romanul (proaspăt și antrenant) despre mediile liceene ale epocii, Adolescenții din Brașov (1936, reeditat în 1991), urmat de un volum de prozopoeme grațios-franciscane, Sunt frate cu un fir de iarbă (1941). Statura extrem de scundă, aproape de pitic, îl va feri (recunoaște mai târziu) de a fi anexat mișcărilor belicos-extremiste din epocă. Lucrează, o vreme, ca referent la Direcția Presei din Ministerul Propagandei Naționale (1942-1944), rămânând în funcție și la Ministerul Informațiilor, din 1945 până în 1952. În perioada stalinistă, dar și ulterior, e prezent mai ales ca un  traducători meritoriu (a tradus excelent din, între alții, Balzac, Caldwell, Oscar Wilde, S. Lem, Nikos Kazantzakis, Gorki, Dreisier, Al. Dumas-pere, Yasunari Kawabata). A publicat, la revenirea editorială, o bine documentată monografie istorico-biografică despre Costache Negri (1966), o culegere de cronici și eseuri din tinerețe (Retroproiecții literare, 1973), vădind un spirit speculativ și cultivat, și un bun volum de confesiuni și evocări interbelice (Umbre pe pânza vremii, 1985). După 1990, a revenit în atenție cu un foarte agreabil, dar aproape neobservat memorial de călătorie în Egee (Excursie în Ciclade, 1996), o inteligent-laborioasă cercetare despre „Odiseea” editării poeziilor lui Eminescu în prima sută de ani, 1884-1984 (2000), noi portrete, eseuri și evocări (Figuri în filigran, Existențe și creații literare). Cel mai important rămâne însă diaristul retrospectiv, martor supraviețuitor al unor epoci controversate. Un jurnal „de sertar” din și despre tribulațiile anilor anii stalinizării: 7 ani cât 70. 1948-1954 (1997), va fi urmat de noi restituiri din anii interbelici, confesiuni oneste ale unui maestru al fofilării discrete într-o istorie ostilă și dificilă – Jurnal intermitent (2001), Confesiune patetică – pagini de jurnal intim (1936-1939), Vulcanul iubirii (2005), Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim, 1940 (2005), Bombe și boemă (2005) – ale unuia dintre ultimii mohicani ai generației interbelice.

Text de Paul Cernat.

Foto: http://www.ziuaconstanta.ro