„Peruvian Poetry and the Western Periphery”

Cine hotărăște unde se află centrul unei literaturi și unde începe periferia? Este centrul o realitate geografică, o construcție istorică, o consecință a limbii în care scriem sau, mai curând, rezultatul mecanismelor prin care anumite voci devin vizibile, iar altele rămân în afara marilor circuite culturale?

Poezia peruană a oferit, marți, 15 septembrie, un posibil răspuns la aceste întrebări, în cadrul întâlnirii „Peruvian Poetry and the Western Periphery”, desfășurate la Sala Auditorium a Institutului Cervantes din București. Invitatul serii, poetul, eseistul și traducătorul Martín Rodríguez-Gaona, a propus publicului Festivalului Internațional de Poezie București o incursiune în poezia țării sale și o reflecție asupra locului din care literatura este scrisă, citită și recunoscută.

Întâlnirea a început cu alocuțiunile lui Abel Murcia Soriano, directorul Institutului Cervantes din București, Luana Stroe, reprezentanta Muzeului Național al Literaturii Române și a Editurii MLR, și E.S. Gloria Olivares Portocarrero, ambasadorul Republicii Peru în România. Prezența celor trei instituții (culturală, literară și diplomatică) a dat evenimentului dimensiunea unei întâlniri reale între spații culturale, dincolo de simpla prezentare a unui autor.

Martín Rodríguez-Gaona a desenat apoi pentru public o hartă a poeziei peruane, introducând repere, contexte și voci care permit înțelegerea unei tradiții poetice formate la întâlnirea unor istorii și identități multiple. Peru nu poate fi citit printr-o singură filiație culturală. Moștenirea precolumbiană, experiența colonială, limba spaniolă, culturile indigene, modernitatea și raportarea permanentă la Occident alcătuiesc un spațiu în care identitatea nu este niciodată simplă și definitivă.

Tocmai de aceea, ideea de „periferie occidentală” devine provocatoare. Privită dinspre marile centre tradiționale ale culturii occidentale, literatura latino-americană a fost adesea așezată la margine. Dar marginea poate deveni un loc privilegiat al observației. De acolo se văd simultan centrul și limitele lui; de acolo pot fi puse sub semnul întrebării ierarhii considerate multă vreme firești.

Poezia are, poate, o libertate aparte în această privință. Ea nu are nevoie să ceară permisiunea centrului pentru a exista. Poate transforma experiența locală într-o întrebare universală și poate face ca un teritoriu aflat la mii de kilometri distanță să devină, pentru câteva minute, apropiat unui cititor sau unui ascultător din București.

După prezentarea dedicată poeziei peruane, Martín Rodríguez-Gaona și-a citit poemele, publicul putând urmări textele în traducerea românească realizată de Vlad Radulian. A fost momentul în care reflecția despre circulația literaturii a căpătat o formă concretă: aceeași poezie a existat succesiv și simultan în două limbi, iar distanța dintre Lima și București s-a redus la distanța dintre un vers rostit în spaniolă și ecoul său în limba română.

Sesiunea de întrebări și răspunsuri care a urmat a continuat această apropiere, transformând prezentarea într-un dialog și confirmând unul dintre rosturile esențiale ale unui festival internațional de poezie: acela de a aduce împreună autori din geografii diferite, de a crea contexte în care aceste geografii pot fi înțelese dincolo de clișee și de ierarhiile consacrate.

Continuăm să vorbim despre centre și periferii, despre literaturi „mari” și literaturi insuficient cunoscute, iar asemenea întâlniri propun o hartă diferită. Una în care distanțele nu dispar, dar încetează să mai fie ierarhii, pentru că, în poezie, centrul lumii poate fi oriunde există un om care scrie și un altul dispus să-l asculte.

Credit foto: Mihai Florin