21 ianuarie 2018 — Evocări

Petru Creția

Pe 21 ianuarie 1927 s-a născut la Cluj eseistul, clasicistul, editorul și traducătorul Petru Creția (m. pe 15 aprilie 1997, la București, după o criză cardiacă stimulată de oprirea stimuatorului), unul dintre cei mai valoroși, mai benedictini și mai elevați umaniști români ai ultimelor decenii. A debutat în ziarul Națiunea al lui G. Călinescu (1947) cu un eseu despre sensul morții la Poe, scriitor care l-a urmărit o viață; postum, în 2003, îi va apărea un volum de recuperare a acestei obsesii: Infernul terestru. Despre Edgar Allan Poe. Retras în anii 50-60 la catedra de limbi clasice a Universității bucureștene, a colaborat după 1970 cu C. Noica la proiectul traducerii integrale în românește a operelor lui Platon, iar din 1975 – după închiderea Institutului de Filozofie din București -, împreună cu D. Vatamaniuc și cu un colectiv de cercetători de la Muzeul Literaturii Române duce, benedictin, mai departe marea ediție critică M. Eminescu începută de Perpessicius. Concluziile acestei experiențe vor fi expuse în volumul Testamentul unui eminescolog (postum, 1998), cu considerații prețioase despre raportul antume-postume, despre capcanele și învățămintele operei eminesciene în posteritate. Anterior, într-un volum dedicat elevilor și studenților (Constelația Luceafărului. Sonetele. Scrisorile, 1994) va propune câteva soluții originale de interpretare, bazate pe lectura fidelă și atentă a manuscriselor eminesciene. Din 1993 e director onorific și cercetător la Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” din Ipotești. Ca scriitor a graviat în jurul prozatorilor Școlii de la Târgoviște și, asemenea lor, și-a amânat mult debutul editorial, evitând servituțile realismului socialist. Iubitorul de clasicități e atras de fantasmele nocturne și demonia ascunsă în interiorul acestora (a fost el însuși un dionisiac cu mască apolinică, adept nu doar al ascezei livrești, ci și al banchetelor și al lui eros paidikos). Volumul Norii (1979), cu un titlu aristofanesc mai puțin observat, e, ca și Pasărea Phoenix (1986), Oglinzile (1993), În adâncile fântâni ale mării (1997) o scriere inclasabilă, în care vârstele culturii și genurile fuzionează: prozopoeme și aforisme speculare, variațiuni pe marginea unor fenomene ale naturii, simboluri sau motive, ele sunt de fapt niște meditații spiritual-existențiale și jocuri superioare ale minții. Hermeneutul de texte antice și, incidental, moderne – erudit fără ostentație și sclipitor fară histrionism – își dă măsura posibilităților în Epos și logos. 25 de studii și interpretări (1981), ridicând ștacheta interpretării în Catedrala de lumini. Homer. Dante. Shakespeare (1997) dedicat „sfintei treimi” a canonului clasic european (în 2004 îi va fi editată și o culegere de studii filosofice). Moralistul platonic pune în scenă un spectacol interior în Luminile și umbrele sufletului (1995) și în Eseuri morale (postum, 2000). Implicat politic și pe coordonate externe (în noiembrie 1989, aflat la Oxford, citește la Europa Liberă o scrisoare de protest contra muribundului regim Ceaușescu) Creția a devenit, după Revoluție, una dintre figurile-reper ale manifestanților din Piața Universității, expunându-se chiar unei agresiuni despre care s-a vorbit epocă. Postum i-au apărut mai multe eseuri de elevație hermeneutic-speculativă despre scriitori clasici și moderni, români și străini, de la citatul Poe la Ștefan Agopian. Eminent traducător din elină (Platon, Plutarh, Longos), latină (Ovidiu), din Vechiul Testament și Apocalipsa lui Ioan, dar și din Dante, Marguerite Yourcenar, Virginia Woolf, T. S. Eliot ș.a., a fost, pentru mulți tineri intelectuali anticomuniști ai anilor 70-90, un magister neoplatonic ideal, afin întrucâtva neoconservatismului de tip Allan Bloom sau Leo Strauss: umanistul clasic deopotrivă devotat „religiei culturii înalte” și implicat civic.

Text de Paul Cernat.

Foto : https://ro.wikipedia.org 

184 vizualizări