15 octombrie 2024 — Evenimente

Plecarea unei mari poete

S-a stins la 82 de ani (n. 16 august 1942, București – m. 15 octombrie 2024, Stockholm), după mulți ani de luptă cu boala Alzheimer, Gabriela Melinescu, una dintre cele mai importante scriitoare din România. Până în 1975, când emigrează definitiv în Suedia, Gabriela Melinescu s-a numărat printre cele mai înzestrate poete române ale „generației 60”, pe nedrept puse (până azi, de unii-alții) în umbra marii sale iubiri de atunci, Nichita Stănescu. A publicat, între 1965-1975, șapte volume de versuri („Ceremonie de iarnă”, „Ființe abstracte”, „Înlăuntrul Legii”, „Jurământul de sărăcie, castitate și supunere”, „Murmurul lumii”, „Împotriva celui iubit”), de un lirism vizionar și intens, unul de proză fantezistă pentru copii („Bobinocarii”, „Suprabobinocarii”, „Catargul cu două corăbii”) și unul de reportaje (împreună cu Sînziana Pop). A lucrat, la începuturile carierei sale, la revistele Femeia și Luceafărul (epoca Ștefan Bănulescu). Va deveni ulterior una dintre autoarele de vârf ale literaturii suedeze postbelice, autoare a mai multor romane, volume de versuri, „jurnale intime” ș.a. Unele au fost traduse în românește, după 1990, la editura Univers (proza) și Polirom (jurnalele). Printre cele mai importante volume: „Lupii urcă în cer”, „Copiii răbdării”, „Acasă, în străinătate.” Nu a avut psihologia unei exilate, ci s-a ilustrat, cum s-a spus adesea, ca „ambasadoare” neoficială a culturii române în Suedia, un sprijin major în acest sens oferindu-l soțul ei, editorul suedez Rene Coeckelberghs. A fost și o traducătoare foarte apreciată pentru promovarea literaturii suedeze în străinătate (de la Strindberg la Birgitta Trotzig), beneficiară a unei burse pe viață din partea statului suedez: un mediator cultural de prim-ordin în țara Premiului Nobel. A fost, de asemenea, și o graficiană de talent. Cu câțiva ani în urmă, în timpul pandemiei Covid, pe vremea cînd era deja internată într-un cămin de bătrâni din Suedia, imaginea ei a avut de suferit din pricina unui reportaj nefericit într-o publicație din România.

Pentru întreaga ei activitate – prodigioasă – a primit numeroase premii prestigioase, românești și suedeze. Nu se poate spune însă că literatura română a asimilat-o cu adevărat. Deocamdată. În prezent, arhiva ei se află la Muzeul Național al Literaturii Române și își așteaptă cercetătorii.

Dumnezeu s-o odihnească!