Poezia, fără hainele solemnității. „Poezie dezbrăcată” la Kog 7

Ce rămâne dintr-un poem dacă îl dezbraci de epocă, de manual, de reputația autorului și de solemnitatea cu care suntem obișnuiți să apropiem marile nume ale literaturii? Rămân cuvintele. Vocea. Corpul care le rostește. Și, uneori, o libertate pe care pagina a păstrat-o intactă timp de secole. Duminică, 20 septembrie, de la ora 19.30, la Galeria Kog 7, Culture Hub, Festivalul Internațional de Poezie București a propus „Poezie dezbrăcată”, o întâlnire destinată publicului adult, moderată de Călin Andrei Mihăilescu.

Au fost alese texte din creația unor poeți pe care istoria literaturii îi așază în epoci, limbi și formule estetice foarte diferite: Clément Marot, Emil Brumaru, Tudor Arghezi, Paul Verlaine, Stéphane Mallarmé, Arthur Rimbaud, Federico García Lorca, W.H. Auden, Florin Iaru și Louise Glück.

Poemele au primit vocile studentelor Teodora Bendriș, Alexandra Codreanu, Ana Maria Stan și Andra Nicola, iar această schimbare de perspectivă a făcut parte din miza serii. Texte scrise de-a lungul mai multor secole au ieșit din contextul lor istoric și au fost încredințate unor voci foarte tinere, obligându-ne să le ascultăm din nou, fără protecția familiară a canonului. Pentru că senzualitatea, dorința, corpul, intimitatea, iubirea sau provocarea nu aparțin unei singure generații literare. Limbajul lor se schimbă, limitele a ceea ce poate fi spus se mută, dar impulsul de a transforma experiența corporală și afectivă în cuvânt traversează literatura. În această vecinătate neașteptată, Marot putea sta lângă Brumaru, Arghezi lângă Rimbaud, Lorca lângă Auden, iar Louise Glück lângă Florin Iaru. Nu pentru a șterge diferențele dintre ei, cât tocmai pentru a descoperi ce se întâmplă atunci când poemele sunt scoase pentru o clipă din rafturile în care istoria literară le-a așezat.

Titlul serii și-a dezvăluit astfel jocul. „Dezbrăcată” nu a fost numai poezia care vorbește despre trup sau dorință. A fost poezia eliberată de o parte dintre hainele solemnității sale și restituită uneia dintre condițiile sale originare: aceea de cuvânt rostit de un corp în fața altor corpuri.

În același spațiu, întâlnirea dintre poezie și corporalitate a continuat prin alte două limbaje artistice. Expoziția pop-up de fotografie „Șoapta Formei”, semnată de Ștefan Neagu, a mutat atenția către imagine și către felul în care forma poate sugera înainte de a explica.

Prin expoziția prêt-à-porter „Fantezii”, Cuzina a dus jocul într-o altă direcție: vestimentația a depășit funcția obiectului purtabil pentru a deveni expresie artistică. Forme, texturi și detalii au construit un univers în care haina nu mai ascunde pur și simplu corpul, ci îl prelungește prin imaginație.

Poezie, fotografie și vestimentație s-au întâlnit astfel în jurul aceleiași întrebări: cât arătăm și cât ascundem? Iar granița dintre cele două s-a dovedit mult mai instabilă decât pare. Poate că orice artă trăiește, într-un fel, din acest joc. Din ceea ce dezvăluie și din ceea ce lasă numai să se întrevadă. La Kog 7, poezia s-a dezbrăcat. Din fericire, misterul a rămas îmbrăcat.

Credit foto: Alex Ursu