„Poezie și creație” #127 | Ioana Pavelescu și Loreta Popa

Invitată astăzi la „Poezie și creație” este actrița Ioana Pavelescu. S-a născut la 28 iulie 1949, în Bucureşti, într-o familie de intelectuali. Liviu Rebreanu a fost nașul părinților ei, cunoscuta actriţă Corina Constantinescu și medicul pediatru Mihai Pavelescu. Copilăria şi adolescenţa i-au fost marcate de prezența marilor actori de film şi de teatru, colegi ai mamei sale, dar mai ales de personalități ale culturii române ale momentului. Teatrul Mic a fost a doua ei casă, deoarece acolo mergea zilnic, după școală. Nu întâmplător a decis să devină actriță. A terminat I.A.T.C. în 1972, la clasa profesorului Ion Cojar şi a fost angajată prin repartiţie la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. În 1975 a revenit la Bucureşti şi s-a angajat la Teatrul Mic. A debutat la 19 ani, în „Pantoful Cenuşăresei” (1969), în regia lui Jean Georgescu, dar consacrarea a venit odată cu rolul din „Osânda”, de Sergiu Nicolaescu. A creionat atunci un extraordinar portret al Ruxandrei, iubita lui Manlache Preda, interpretat magistral de Amza Pellea. Încă un rol important a contat pentru critica de specialitate, cel din „Rătăcire” (1978, regia Alexandru Tatos). A jucat în „Cumpăna”, 1979, Cristiana Nicolae, „Trandafirul galben”, 1981, Doru Năstase, „Întâlnirea”, 1982, Sergiu Nicolaescu, „Calculatorul mărturisește”, 1982, George Cornea, „Viraj periculos”, 1983, Sergiu Nicolaescu, „Misterele Bucureștilor”, 1983, Doru Năstase, „Întunecare”, 1985 Alexandru Tatos, „Totul se plătește”, 1986, Mircea Moldovan, „A doua variantă”, 1987, Ovidiu Ionescu, „Mircea”, 1989, Sergiu Nicolaescu, „Polul Sud”, Radu Nicoară, 1993, „Punctul zero”, 1996, Sergiu Nicolaescu. S-a mutat pentru o vreme la New York, unde a urmat diverse cursuri ale unor studiouri de teatru, ajungând să joace în câteva spectacole pe Broadway. A revenit la Bucureşti, unde a strălucit în rolul Annei Karenina, regia Alice Barb. Ioana Pavelescu este o actriţă căreia firescul şi naturaleţea i-au fost mereu la îndemână. O actriţă care sugerează condiţia intelectuală a oricărui interpret de excepţie, demonstrând în acelaşi timp că se poate trăi discret, departe de mulţimea dezlănţuită. Simte, cu sensibilitatea sa de artist, mult mai profund totul. Iubirea pe care o are pentru poezie a fost moștenită de la mama ei. De altfel, și fratele ei, Liviu Pavelescu a dovedit că iubește să scrie poezie. El se află la a doua apariție editorială, după debutul din 2018 cu volumul „Ascunde-mi mintea, nu privi în ea”, apărut la Editura Tracus Arte și lansat la Muzeul Național al Literaturii Române.

„Trăiam în teatru, printre colegii mamei mele, şi mi se părea că numai acolo, numai ceea ce fac ei este important în viaţă. Talentul lor, dăruirea lor şi mirajul care se întâmpla cu ei şi publicul seară de seară, m-au format şi dezvoltat ca om. Şi acum cred că aerul cel mai respirabil şi adevărat pentru mine este acolo, între cortină şi spatele scenei”, spune Ioana Pavelescu.

„Copilăria mea a fost magică, cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele. Mama mea are tot meritul. Iar tata ocrotea tot ce era în jurul nostru. Crăciunul la noi acasă era unice. Într-o perioadă urâtă şi neagră, mama organiza un Crăciun de poveste. Făcea jucării de brad, îngeraşi şi coşuleţe de bomboane pentru colindători, din hârtie creponată şi poleiala de la capacele de lapte şi iaurt. Cadourile noastre – ale mele şi ale fratelui meu – împachetate în celofan colorat şi legate cu funde erau însoţite de scrisori de la Moş Crăciun, pe o hârtie pe care ea o spreia cu bronz şi apoi scria cu tuş îndemnuri şi sfaturi înţelepte pentru noi care eram fermecaţi de tot ce vedeam, simţeam, miroseam şi trăiam. Mama m-a învăţat să mă bucur de cele mai mici şi neînsemnate lucruri – o floare, un anotimp, un copac. Ei îi datoram noi perceperea vrăjii, a magiei lucrurilor. Iar tatei, siguranţa zilei de mâine, mândria apartenenţei de un nume atât de celebru şi respectat. Mama ne spunea mereu când eram mici, că prefera să plângă alături de noi pentru că am fost loviţi, decât să fim noi cei care lovesc. Când, târziu, am înţeles adâncul acestor vorbe, mi-am dat încă o dată seama de frumuseţea sufletului mamei mele. Ea voia să ne salveze sufletul în faţa lui Dumnezeu, pentru ea numai asta conta. Oameni care fac pe alţii să sufere adună în suflet răutăţi şi se murdăresc. Iar ea voia să ne păstrăm sufletul curat, era, de fapt, singurul lucru care conta pentru ea. Simpla ei prezenţă era deja un sfat”, mărturisește Ioana Pavelescu.

Concept video & Multimedia: Alex Ursu
Credit foto: Dan Vatamaniuc
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți „Poezie și creație” aici: