„Poezie și creație” #130 | Mircea Diaconu și Loreta Popa

Invitat astăzi la „Poezie și creație” este Mircea Diaconu, actor, scriitor, om politic. S-a născut la 24 decembrie 1949 în localitatea Vlădești, județul Argeș. A fost profesor la Institutul de Teatru I. L. Caragiale și director al Teatrului Nottara din București. A absolvit liceul la Câmpulung Muscel în 1967 și I.A.T.C. în 1971. A debutat în 1970, la Teatrul Bulandra. Debutul în cinematografie a avut loc în 1971, cu filmul „Nunta de piatră”. În 1972, a fost angajat la Teatrul Bulandra, unde a rămas până în 1982, când a devenit actorul Teatrului Nottara. A fost primul actor din România care și-a dat demisia, devenind liber profesionist (1990). L-ați cunoscut ca tânăr debutant, în compania marelui Toma Caragiu. Apoi ca scriitor, cartea sa „La noi, când vine iarna” a apărut prin anii ’80. A scris-o pe hârtiuţe, pe şerveţele demachiante de la teatru. A scris în tren, în restaurant, tot timpul. S-a născut la ţară şi vorbește cu pasiune și bucurie despre acest lucru. În satul său există multe livezi cu nuci, pruni şi meri, undeva între Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş. A crescut cu simţul mirosului, aproape de un nuc imens şi de poveştile copilăriei ce populau acel nuc, cu spiriduşi şi zâne. Şi pentru că s-a născut de Crăciun, totul se leagă de iarnă, sarmale, cozonaci, porc, săniuş. A avut parte de stagiuni cu premiere, deplasări în ţară, turnee în afară, filme, dar şi de prietenii lungi de-o viaţă.

Filmografie: „Adio, dragă Nela”, „Explozia”, „Capcana”, „Filip cel bun”, „Actorul și sălbaticii”, „Tănase Scatiu”, „Mere roșii”, „Profetul, aurul și ardelenii”, „Înainte de tăcere”, „Cuibul salamandrelor”, „Acțiunea Autobuzul”, „Vacanță tragică”, „Vânătoarea de vulpi”, „Artista, dolarii și ardelenii”, „Pruncul, petrolul și ardelenii”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Secvențe”, „Buletin de București”, „Căruța cu mere”, „Căsătorie cu repetiție”, „O vară cu Mara”, „Întâmplări cu Alexandra”, „Asfalt Tango”, „Filantropica”, „Lindenfeld”, „ Doar cu buletinul la Paris”.

„Am încercat cam de vreo trei ori în viaţa mea de actor, când făceam film după film şi eram în top, să mă las de toate şi să scriu. Era şi este tot ce-mi doresc pe lume mai mult. Cele trei cărți și jumătate din viața mea le-am scris în câte un concediu medical. În afară de prima carte, cu care am debutat, pe care am scris-o prin trenuri, pe bucățele de hârtie, scriam pe o hârtiuță numărul, ca să știu după ce urmează. N-am avut tăria să mă las de actorie și să scriu, și sufăr că n-am făcut lucrul acesta, pentru că, mi-am zis eu în cap, ultimul concediu medical și cel mai mare ar fi pensia. Și uite că sunt la pensie, dar nu m-am așezat la masa de scris din motivele pe care vi le-am împărtășit, cu tirajele de azi, cu pofta de citit de azi. Atunci era uluitor. Citeau, oamenii citeau. Își smulgeau cărțile unii altora. Și traduceri bune erau. Au vremuri în care s-au scris cărți foarte mari. Mă refer la anii 70. S-au scris cărți uriașe chiar dacă era cenzură, regim. S-au spart barierele. Scriitori mari. În fine… Sufăr. E una dintre neîmplinirile mele. Poate că în timpul acestui concediu medical numit pensie, la un moment dat, voi avea tăria să mă opresc din tot felul de lucruri mult mai puțin importante. Mi-ar trebui însă și sentimentul că e nevoie sau că sunt cititori în partea cealaltă. Scriitori ar fi… Și mai e ceva ce vreau să vă zic. Se pare că Dostoievski ar fi spus lucrul acesta: «Nu scrie cel care poate să scrie, scrie cel care nu poate fără să scrie». Dacă e o foame, sigur că o faci, fără discuție”, mărturisește Mircea Diaconu.

Filmare și montaj: Marius Chirică
Credit foto: Dan Vatamaniuc
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți „Poezie și creație” aici: