Glisează meniul stânga/dreapta
26 martie 2023 — Evenimente
Invitată la „Poezie și creație”, pentru că săptămâna ce a trecut am sărbătorit atât Ziua Poeziei, cât și Ziua parfumului, este Iulia-Victoria Neagoe, alchimistă, artistă și designer olfactiv, o adevărată creatoare de amintiri și emoții olfactive, fondatoarea brandului Luviane atelier de Parfumerie®, parfumerie artizanală de lux, apărut la finalul anului 2013 și devenit marcă înregistrată în 2014.
Iulia-Victoria Neagoe creează produse de parfumerie în serie mică (elixiruri, parfumuri solide, parfumuri ambientale, amprente olfactive pentru diferite branduri), parfumuri private şi parfumuri sur-mesure cu garanţia păstrării secretului reţetei parfumului, dar și parfumuri pentru diferite evenimente. Parfumurile sunt create în mod artizanal după rețete proprii din ingrediente naturale. Cele mai multe conțin elemente afrodisiace (iasomie, busuioc, ylang-ylang etc.), adevărate arme de seducție care trezesc simțurile și amplifică senzualitatea. Colecțiile exclusiviste precum „Miresme Românești” sau „DOR” sunt inspirate din lucruri autentice de viață, din mitologie și simboluri românești, din natură și de fapt din iubire pentru tot ce înseamnă frumos și bucurie. Colecția „Florile Reginei” este dedicată Reginei Maria a României, fiecare parfum având în plan câte o floare preferată a Reginei, dar urmărind să surprindă și o latură a personalității acesteia. Dacă primul parfum al colecției, Violete, este despre profunzime și o oarecare maturitate a femeii, Reverie este despre frumusețe și capacitatea de seducție printr-o atitudine feminină, fiind un parfum ce invocă iubirea. Iris este un parfum ce aduce în prim plan acea dragoste totală care învinge toate obstacolele, o dragoste pe care Regina Maria a manifestat-o până în ultima clipă cu bucurii, cu doruri și cu nostalgii. Seria de parfumuri dedicată Sărbătorilor de iarnă aduce bucuria exuberantă a Crăciunului în case, prin parfumul ambiental Aromă de Sărbătoare, dar și pe piele prin Apa de Parfum și Parfumul solid Neios.
De curând a apărut și o extensie în zona de bijuterie din metale și pietre prețioase care se integrează în întregul concept ținând cont de utilitatea pieselor din colecția „Podoabe aromate” și de inspirația din tradițiile românești ce se regăsește în colecția „Poveștile copilăriei – Zânele”. Bijuteriile sunt realizate manual cu multă dragoste și dăruire din metale prețioase și pietre semi-prețioase pentru a țese povești și a crea emoții. Brandul promovează un concept ce inspiră eleganță, combinând într-un mod natural și surprinzător două dintre elementele care îmbracă și dezbracă, bucură și instigă, completează și definitivează personalitatea – parfumurile și bijuteriile.
„Am terminat o facultate de Construcții, am un doctorat în Construcții, am două mastere, unul în Construcții, celălalt în Biochimie. Experiența practică, dobândită în cadrul atelierelor cu maeștri parfumieri, m-a ajutat mai mult decât orice. Am fost în Italia, care e, din punctul meu de vedere, patria parfumurilor. Încă se mai lucrează cu esențe naturale în atelierele mici. Acolo am învățat cele mai multe lucruri. Pe mine m-a ajutat foarte mult ideea de a fi liberă. Libertatea pe care o simți, libertatea care vine din tine, nu libertatea de a ne da unii altora în cap. Pur și simplu să ai sentimentul că poți să faci orice, în cazul meu, să lucrez doar cu esențe naturale. Comunicarea cu natura este foarte importantă și am păstrat-o de mică. Am avut privilegiul să fiu înconjurată de plante. Ai mei culegeau plante pentru ceaiuri, iar eu eram contra uscării lor. Nu știam exact de ce, nu știam să explic la momentul respectiv, dar pentru mine era foarte important ca plantele să fie proaspete. Toate fac parte din experiența pe care am acumulat-o și sunt mândră. Este important să alegem parfumul în așa fel încât să trăim emoțiile pe care ni le dorim”, mărturisește Iulia-Victoria Neagoe.
Filmare și montaj: Alex Ursu
Credit foto: Dan Vatamaniuc
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa
Urmăriți „Poezie și creație” aici: