„Poezie și creație” #141 | Diana Cavallioti și Loreta Popa

Invitată astăzi la „Poezie și creație” este actrița Diana Cavallioti, pe care ați văzut-o probabil în filmele „Restul e tăcere”, „Întâlniri încrucișate”, „Amintiri din Epoca de Aur 2: Dragoste în timpul liber, „O vară foarte instabilă”, „Ana, mon amour”, „Capace”, „5 minute” sau în serialul „Umbre”.

Diana Cavallioti s-a născut la Galați și a studiat la liceul Dinu Lipatti. A absolvit în 2008 U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale”, Facultatea de Teatru, specializarea Arta Actorului, la clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu. În 2011 a obținut și un Master în Arta Actorului, la clasa prof. Gelu Colceag. A fost recompensată, de-a lungul timpului, cu Premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol principal, pentru interpretarea personajului Madame Merteuil, din spectacolul „Legături primejdioase”, regia Cristi Juncu, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, 2019, Premiul Gopo pentru Cea mai bună actriță în rol principal în „Ana, mon amour” (2017), regia Călin Peter Netzer, în cadrul Galei Premiilor Gopo 2018, Premiul pentru Cea mai bună actriță în cadrul Festivalului Pledez pentru tine(ri) – 2010. A fost nominalizată la categoria Tânără Speranță în cadrul Premiilor Gopo 2010, și pentru Cea mai bună actriță în rol secundar pentru Ana din „Întâlniri încrucișate” (2008), regia Anca Damian, în cadrul Premiilor Gopo 2010.

„Îmi amintesc frânturi. Îmi dau seama pe zi ce trece că mi s-au șters foarte multe amintiri. E așa încețoșat trecutul meu. În perioada facultății cel puțin. Am colegi care-și amintesc cursuri întregi, ce făceam, unde mergeam. Eu, nimic. Probabil că se face loc pentru altceva. Uite un exemplu! Am reluat după șase ani spectacolul «Nebun din dragoste» și m-am uitat pe text și mi-am dat seama că mi l-am adus aminte instant. Toate monoloagele au venit, așa, pocnind din degete. Când am intrat în spațiu a fost ca și cum l-aș fi jucat cu o săptămână în urmă. Fac sacrificii se pare cu propriile mele memorii”, spune Diana Cavallioti.

„Întotdeauna am vrut să fac teatru, deși în familie nu am avut pe nimeni. A fost o chemare care ușor, ușor s-a dezvoltat. Când eram mică spuneam că asta îmi doresc să fac, dar mă chinuiau aparțiile pe scenă, aveam trac la examenele la pian, publicul mă speriată.Totuși, poate că nevoia de a evada în alte lumi și alte povești, probabil de asta aveam nevoie. Zic asta acum la 37 de ani. Am avut și am nevoie de asta. Cu siguranță, teatru nu poate face oricine. Carnea are memoria tuturor personajelor pe care le-ai jucat și problemele cărora te-ai băgat, în bucuriile lui. Dar, de obicei, sunt probleme. Mai puține fericiri pe scenă, mai multe traume.(… ) Nu știu de ce societatea aceasta de acum fuge și vrea să vindece tot. Nu știu, habar nu am. Mie mi se pare că este extraordinar și nu ar trebui să fugim de suferință. E ca o gumă de mestecat pe care trebuie să o mesteci ca să i se ducă gustul. Așa, dacă o arunci, nu înțelegi nimic”, mărturisește actrița.

„Te chinuie mai mult decât orice altceva pauza, dar, de fapt, e nevoie de ea, pentru că e acumulare. Cred că o experiență, două ajută. Priveam o ușă spartă și mi se părea atât de poetic. Lumea prin care a trecut ușa, oamenii care au atins-o, care au julit-o. Detaliile acestea care se adună și nu ai idee cum se așază. E ca și cum intră într-un malaxor și ies la momentul la care trebuie să iasă. La momentul oportun, cu regizorul potrivit, cu partenerii pe care ai norocul să-i ai sau nu. Se întâmplă, nu poți planifica. E magia vieții pe care o trăim”, afirmă Diana Cavallioti.

Filmare și montaj: Alex Ursu
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți aici „Poezie și creație”: