„Poezie și creație” #142 | George Ivașcu și Loreta Popa

Invitat la „Poezie și creație” este actorul George Ivașcu, decanul Facultății de Teatru din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, inițiator al proiectului „Aleea Celebrităţilor” din Piaţa Timpului şi fost ministru al Culturii timp de aproape un an, fost manager și fondator (alături de Romeo Pop) al Teatrului Metropolis.

George Ivașcu s-a născut la data de 15 februarie 1968 la București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1993, la clasa profesorului Gelu Colceag. Consideră întâlnirea cu Dem Rădulescu drept cea mai importantă din viața sa, mai ales că pentru o perioadă i-a fost asistent acestuia la facultate. La scurt timp după absolvire, a debutat pe scena Teatrului de Comedie cu rolul „Crăcănel”, în piesa „D-ale carnavalului” de I. L. Caragiale, în regia lui Mihai Manolescu. Trei ani mai târziu, în 1996, s-a angajat la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București. De-a lungul carierei sale a jucat pe scena mai multor teatre precum Teatrul Bulandra, Teatrul Odeon, Teatrul de Comedie, Teatrul Nottara, Theatrum Mundi și Studioul Casandra. De asemenea, a jucat în nenumărate filme de-a lungul timpului precum „Clanul”, „Nunta mută”, „Modigliani”, „Faimosul Paparazzo”, „Asfalt Tango”, „Terente – Regele bălților”, „ Pepe și Fifi”, „Undeva în est” , Liceenii”.

„Când vorbim de studenţi e logic ca ei să aibă atitudine, pentru că sunt într-un proces de căutare, un proces de afirmare, într-o nevoie a personalităţii lor de a se face remarcată. Mai ales că atunci când e vorba de talent el trebuie pus în prim-plan şi de aceea atitudinea, atunci când este constructivă, atunci când este pozitivă, atunci când încearcă să pună în valoare frumuseţe, emoţie şi aşa mai departe, este absolut necesară. A avea atitudine înseamnă în primul rând a avea repere, a avea modele, a avea valori, a crede în ele şi evident a te lupta pentru acele valori, acele repere şi modele în care crezi. Nu sunt un profesor distant, depărtat de problemele şi nevoile studenţilor, ci unul care întotdeauna se apropie de ei încercând să le descopere şi să-i ajute să-şi folosească, să-şi pună în valoare talentul, personalitatea”, afirmă George Ivașcu.

„M-am încăpăţânat să construiesc poveşti la teatru. Poveşti cu oameni, despre oameni, spuse de oameni. Spun mereu că teatrul este cel mai ieftin cadou pe care şi-l poate face cineva. În 365 de zile merită să vii într-o sală de spectacol să vezi un actor care nu mimează stările, lacrima este autentică, emoţia este autentică. Acest lucru este cel mai frumos, pentru că oamenii simt nevoia mai nou să fie în comuniune, să existe împreună. Dovada frumuseţii teatrului este că în stânga ta stă un om, în dreapta altul, pe care poate nu-l cunoşti şi simţi că nu eşti singur într-o epocă a alienării. Oamenii vibrează la aceleaşi lucruri. Dacă rămâi doar tu, tot timpul doar tu în faţa televizorului rişti o singurătate.Tehnologia a avansat, că toţi folosim telefoane mobile, computere, şi din păcate nu este normal să fii legat numai de acest tip de comunicare. Oamenii simt nevoia să-şi părăsească singurătăţile cotidiene. Zilnic faci acelaşi lucru, te duci la aceeaşi oră la serviciu, te uiţi la acelaşi tip de emisiuni, ai aceleaşi ştiri pe computer. Uşor simţi nevoia să te întorci la poveşti. Atâta vreme cât omul are sentimente, cât omul este viu, va rămâne în forul lui intim, recunoscut sau nerecunoscut, un copil. El simte nevoia de poveşti. Iar teatrul este cel care spune poveşti”, mărturisește George Ivașcu.

Imagine, montaj, credit foto: Dan Marinescu

Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți „Poezie și creație” aici: