„Poezie și creație” #146 | Mircea Barzuca și Loreta Popa

Invitat astăzi la „Poezie și creație” este pictorul și criticul de artă Mircea Barzuca, datorită căruia Muzeul Național al Literaturii Române a intrat în posesia unui fond de lucrări de artă și mobilier care au aparținut pictoriței Margareta Sterian, astfel putându-se amenaja un atelier al artistei în cadrul muzeului la sediul din Calea Griviței 64-66. Amenajat la etajul al doilea al clădirii, spațiul recreat datorită obiectelor de mobilier, lucrări de pictură, grafică, ceramică, frescă și panouri textile redă universul creator și existențial al artistei, exemplificând interesul său pentru multiplele forme de exprimare artistică. Mircea Barzuca este discipolul și moștenitorul testamentar, omul datorită căruia opera și personalitatea Margaretei Sterian, care a fost o prezență constantă la evenimentele avangardei bucureștene, vor fi cunoscute de generațiile viitoare.

„Eram student la Institutul Caragiale și lucram împreună cu scriitorul Ovidiu Constantinescu. Am fost invitat la o cină, iar acolo, printre invitați, erau Augustin Doinaș, marea balerină Irinel Liciu, Nina Cassian, Marcela Cordescu și alte personalități, la un moment dat a intrat o doamnă blondă, îmbrăcată în negru, pe tocuri înalte, cu o bijuterie regală pe corsajul rochiei. Era Margareta Sterian. Cei prezenți o cunoșteau foarte bine și s-au rostit vorbe despre o expoziție pe care o deschisese la sala Dalles. La plecare, gazda m-a rugat să o conduc pe Margareta Sterian spre domiciliul său. Pe drum am vorbit despre teatru, despre scenografie, dar și despre teoriile moderne care discutau reteatralizarea teatrului contemporan. M-a invitat să-i vizitez expoziția deschisă la Dalles și a doua zi i-am văzut pentru prima dată picturile. I-am făcut o vizită la atelier. Margareta Sterian niciodată nu accepta să fie privită lucrând sau să existe alte mijloace de a o distrage de la ceea ce lucra. Am devenit ucenic în atelierul ei. Astfel s-a desfășurat începutul prieteniei mele cu Margareta Sterian. Am devenit încet, încet sprijinul principal pe care artista trebuia să-l aibă deoarece avea o sănătate fragilă și începuseră să se manifeste urmări ale unei mari grave maladii pe care o avusese în copilărie și adolescență. Timpul acesta astfel început a fost o imensă bucurie în existența mea”, mărturisește Mircea Barzuca.

„În timpul regimului comunist lucrările Margaretei nu fuseseră cumpărate, muzeele nu aveau picturi și nu fuseseră învățate să le caute, să le prețuiască, iar puținele cumpărate înainte de 1936 fuseseră fără rost ascunse în fondurile documentare, am hotărât să donez direct muzeelor bucureștene întreaga colecție. Eram exasperat de refuzurile birocratice, învăluite adesea și în promisiuni ironice: casele în care se lăfăia securitatea, casele partidelor de opoziție. Am donat muzeelor din București tot ce-mi dăduse Margareta. Am făcut asta devotat ideii că muzeele din țară, poate într-un viitor incert, vor dori să administreze firesc și eficient tezaurul plastic de talent al românilor. Din păcate, birocrația, lipsa de profesionalitate, nepăsarea, a făcut ca operele să rămână nevăzute, ascunse în depozite improprii”, spune Mircea Barzuca.

Imagine și montaj: Dan Marinescu
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți „Poezie și creație” aici: