Glisează meniul stânga/dreapta
9 august 2023 — Evenimente
În avanpremiera evenimentului organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, vineri, 11 august 2023, de la ora 18.00, în Grădina din Str. Nicolae Crețulescu 8, respectiv lansarea cărții „Teatrul Național, așa cum l-am iubit” semnată Mihai Mălaimare, apărută la Editura RAO, invitat la „Poezie și creație” astăzi este actorul Mihai Mălaimare.
Era foarte tânăr, avea 23 de ani când a jucat Regele din „Oamenii cavernelor” lui Saroyan. A spus cuvintele cu intonaţia potrivită, dar nu avea experienţa de viaţă necesară acelui rol mare. Acum are vârsta care trebuie, dar are alte priorităţi, viaţa lui curge altfel. Mihai Mălaimare a debutat la teatrul mare la Nottara cu un rol comic într-o comedie cu haz, alături de mari nume ale teatrului românesc, a stat la Naţional vreo şase luni deoparte, apoi a intrat în dubluri şi după aceea a devenit chiar grozav. Apoi şi-a urmat destinul. A plecat de la Naţional ca să facă un alt teatru, să construiască o echipă, să fie dascăl, să-i înveţe pe alţii ce trebuie învăţat dacă vor să fie actori.
S-a născut la 27 august 1950, Botoșani, România. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1973, la clasa profesorilor Moni Ghelerter, Zoe Anghel Stanca, Geta Angheluță. A fost șef de promoție și a primit repartiție la Teatrul Național din Capitală. A studiat pantomima la Școala de Teatru „Jacques Lecoq” din Paris. Este doctor în istoria teatrului, a fost profesor la UNATC, a predat actoria la Universitatea Ecologică, a predat pantomima la Școala de Teatru Pygmalion din Viena și a scris cărțile „Maidane cu teatru”, „Demisia”, „Șansa”, „Statuia vivantă”, „Masca şi teatrul de stradă”, „La început a fost gestul”, „Caleaşca aurită”, „Actorul, bufonul, clovnul”, „Moștenirea”. Este actor de teatru și film, director al Teatrului Masca, deputat în legislaturile 2000-2004 și 2004-2008, fost membru al Consiliului Național al Audivizualului (C.N.A.) și a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.
„Eram student în anul I, iar Moni Ghelerter, profesorul nostru, ne-a dus pe șantierul Teatrului Național, care tocmai se termina, mai erau ultime finisaje și se construia un zid, le lipsea ceva acolo. Un zidar tocmai fuma o țigară și l-am rugat să mă lase să pun și eu câteva cărămizi. Zidarul a spus da. Mi-a dat o căldare de mortar și un metru pătrat din zidul Teatrului Național e făcut de mâna mea. Scrie în cartea mea că dacă o bombă atomică acel metru pătrat rămâne acolo, nemutat de nimic, pentru că el e făcut cu dragoste. Cu sângele și cu patriotismul nostru, al țăranilor din nord, care nu ne-am uitat peste hat, la ogorul altuia, ci am arat în neștire, în dușmănie și în iubire ogorul pe care ni l-a dat tata. Acesta este un lucru formidabil. Probabil că-l au și alții în România, dar noi, ăștia din nord, sigur suntem așa. Mi-a venit ideea trăsnită de a lua interviuri, le găsiți în carte, sunt 16 interviuri luate colegilor de vârstă din Teatrul Național, colegi de teatru, actori, funcționari, mașiniști, arhitectul Romeo Belea, cel care a construit teatrul și care are o poveste absolut halucinantă. Cel care citește această carte nu are o imagine despre Mălaimare, pentru că el este insignifiant acolo, ci are o imagine despre ce însemna Teatrul Național în perioada 1973 până în 1989, sub conducerea celui mai mare actor român, Radu Beligan, și a celui mai mare director de teatru, Radu Beligan. Îi datorez această carte, cu atât mai mult cu cât în 1989 a fost alungat din teatru într-un mod mișelesc de către cei care în astfel de situații sunt întotdeauna cei mai vocali, adică cei mai mărunți, adică vreascurile. Și cu asta mă opresc din a spune prostii”, mărturisește Mihai Mălaimare
„Am luat decizia să mă retrag din teatru. E o decizie luată împreună cu soția mea, pentru că amândoi am înființat Teatrul Masca, ne-am luptat pentru el și am considerat că gestul nostru de demnitate în materie de societate românească este să ne retragem când vrem noi. Ceea ce se va întâmpla în mod obiectiv, material, la 1 septembrie. Am trei nepoțele, dintre care una are câteva luni, aproape un an, și vreau să le cresc. La vârsta la care m-am zbătut să izbutesc într-un fel sau altul, copiii mei erau mici și eu n-am putut să-i văd pentru că eram parlamentar și în fiecare weekend eram la Botoșani. (…) În teatru stai atâta vreme cât simți că ai de spus ceva și obligatoriu în acel ceva e un lucru nou. Ori, eu am fost cinstit cu mine și în teatru, și în politică. Am spus continuu ce am crezut că e bine și întotdeauna am încercat să deschid o poartă”, afirmă Mihai Mălaimare.
Imagine și montaj: Dan Marinescu
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa
Urmăriți „Poezie și creație” aici: