„Poezie și creație” #152 | Nae Caranfil și Loreta Popa

Invitat astăzi la „Poezie și creație” este scenaristul și regizorul care a reuşit să readucă povestea în prim-plan şi să ne facă să visăm prin intermediul filmelor sale, Nae Caranfil.

Nu a regizat niciodată un film după scenariul altcuiva, dorindu-și să poată crea pe platou lucruri pe care să le poată stăpâni. Nae Caranfil s-a născut în 1960 la București. Este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, secția Regie Film, promoția 1984. Filmul său de student, „Frumos e în septembrie la Veneția”, a câștigat câteva premii importante. După câțiva ani pleacă la Bruxelles pentru a urma Programul Scenariștilor Europeni din cadrul FEMI (Flemish European Media Institute) și lucrează la scenariul ce va deveni, în 2007, filmul „Restul e tăcere”. Între 1989 și 1991 scrie scenarii pentru casa de producție franceză Compagnie des Images. În 1992 realizează primul său lung-metraj, „E pericoloso sporgersi”. Continuă cu „Asfalt Tango” (1995), având-o pe Charlotte Rampling cap de afiș. Al treilea lung-metraj este coproducția franco-italo-belgiană „Dolce far niente” (1998) cu Giancarlo Giannini, François Cluzet și Marguerita Buy. „Filantropica” (2002) a fost tot o colaborare româno-franceză și a obținut Premiul Publicului la Festivalul Internațional de Film de la Paris și numeroase alte premii la Wiesbaden, Mons, Wurtzburg, Bratislava, Newport Beach și Atena. Scenariul „Restul e tăcere” a câștigat, de-a lungul timpului, Marele Premiu pentru Scenariu la Festivalul Internațional de Film de la Paris 1995 si Premiul 2 în Hartly & Merrill International Scriptwriting Competition, Hollywood 1999. Filmul a fost prezentat în avanpremieră la Cluj în cadrul TIFF (Festivalul Internațional de FilmTransilvania) în 2007 și a închis competiția oficială la Locarno în același an. A câștigat nouă Premii GOPO, incluzând Premiul pentru Cel mai bun film al anului. A fost propunerea României pentru Premiile Oscar 2009. În 2014 lansează „Closer to the Moon”, cu Vera Farmiga, Mark Strong și Harry Lloyd. Filmul a deschis festivalul Making Waves de la Lincoln Center, New York, și a fost recompensat cu alte nouă Premii GOPO, inclusiv pentru Cel mai bun film al anului. „6,9 pe scara Richter” este cea mai recentă peliculă la care a semnat, pe lângă scenariu și regie, muzica și versurile numerelor de „musical” din film. Prezentat în deschidere la TIFF 2016, filmul a câștigat și șase Premii GOPO. Nu trebuie uitat faptul că tatăl său, Tudor Caranfil, a fost critic și istoric de film.

„Este de neconceput să poți crea fără să ai capacitatea de a visa. Nu ai cum altfel. Nu ai cum să derulezi o poezie, o pictură. Trebuie s-o visezi înainte s-o poți materializa în orice fel de expresie artistică. Nu vorbesc de vise nocturne, evident. Fără imaginație poți să bați un cui în perete, dar atâta tot”, spune Nae Caranfil.

„Trăim într-o epocă în care povestea se demonetizează, pentru că oamenii nu mai au răbdare, sunt bombardaţi de imagini. Există o agresiune senzorială, care înlocuieşte structura, arhitectura. Din punct de vedere narativ, trăim în corturi, ca să zic aşa. Nu mai construim nici castele, nici colibe. Trăim în corturi. Noile generaţii de spectatori, fie că ei sunt de film, de teatru, de muzică, sunt educate diferit, au crescut altfel. Sigur, povestea a rămas acolo unde a fost şi trebuie să fie: la mama care îi povesteste unui copil ca să adoarmă. De aici porneşte totul. De la această imagine esenţializată. Creştem cu nişte părinţi care ne povestesc ca să ne adoarmă şi din cauza aceasta poveştile încep să ne placă. Dar, în momentul în care începem să ne trăim viaţa pe calculator şi să fim nevoiţi să pescuim informaţii mai mult decât poveşti, din acel moment, practic, imaginea, revenind la cinema, încetează să mai fie spectacol sau miracol şi devine unealtă de lucru”, mărturisește Nae Caranfil.

Imagine și montaj: Dan Marinescu
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți „Poezie și creație” aici: