„Poezie și creație” #155 | Zoia Alecu, Paul Prisada și Loreta Popa

Invitați astăzi la „Poezie și creație” sunt Zoia Alecu, o artistă care a reușit prin stil, neastâmpăr, forța spiritului, prin poezia și muzica ei să rămână verticală, impunând și celor care o ascultă același lucru, și care aniversează 50 de ani de carieră prin trei concerte extraordinare la Tulcea, Ploiești și București, și Paul Prisada, muzician, jurnalist şi activist care va primi la finalul lunii septembrie titlul de cetăţean de onoare al municipiului Tulcea.

Născut în Tulcea în 1955, Paul Prisada a învăţat de copil să cânte la chitară. În clasa a V-a, a primit de la tatăl lui o chitară şi niciun profesor nu i-a marcat primii paşi în domeniu. A fost autodidact. „Chitaristul” este cartea pe care artistul a dăruit-o lumii, cu sprijin moral din partea Zoiei Alecu, ca un mod de a le adresa tinerilor rugămintea să nu mai lase să se întâmple ce s-a întâmplat în perioada regimului comunist. Paul Prisada a înfiinţat în anul 1979 trupa „Accent” din care, de-a lungul timpului, au făcut parte Nicolae Sava, Georg Torz, Florin Lefter, Mihai Moraru, Monica Micula, Marian Ene, Gheorghe Murariu, iar aceasta a fost apreciată în cronicile vremii drept „cel mai bun grup de rock alternativ românesc”. A fost urmărit de Securitate încă de când era elev la un liceu din Tulcea. I s-a spus că este un element dușmănos, că nu se încadrează din punct de vedere artistic în ceea ce recomandă documentele de partid și de stat în legătură cu actul cultural și i-a fost chestionată una dintre compoziții: Oul dogmatic. „Securistul mi-a reproșat că această compoziție nu se încadrează linia partidului: «E dat acestui trist norod/ și oul sterp ca de mâncare». Adică ce vrei să zici tovarășul, că noi nu dăm de mâncare oamenilor?”, mărturisește Paul Prisada. Trupa în care a activat Paul Prisada a excelat în compoziții după texte ale unor poeți clasici precum Miron Radu Paraschivescu, Leonid Dimov, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, iar compozițiile cu versurile lui Ion Barbu, „Șarpele Întâiul”, „Oul dogmatic”, „Ritmuri după nunțile necesare”, sunt bijuterii muzicale.

Zoia Alecu, dar și Paul Prisada fac parte din categoria artiștilor care au trecut rampa. Adică au intrat în sufletele celor care i-au ascultat. În gânduri, în suflet, în stare… În lumea artistică sunt puţini cei care rămân verticali. Pe Zoia Alecu este imposibil să nu o admiri pentru tot ceea ce face. Nu suportă constrângeri, nu face compromisuri. Nu se dă niciodată bătută şi de la ea înveţi că trebuie să lupţi pentru crezul tău, indiferent care este acesta. A început cu vioara, cu ore lungi de studiu, dar a ales chitara. La 9 ani scria deja poezii, îşi făcea singură şi textele cântecelor. S-a lansat în 1973, „naş” fiindu-i Doru Stănculescu. După o carieră solo a luat decizia să cânte alături de Sfinx Experience şi să colinde lumea alături de ei. Primul album de autor avea să apară abia în 2007. Atunci a decis că poate să pornească un proiect personal, că s-a şcolit destul, a fost după ce a văzut cum e şi în trupă, şi singură. Abia apoi a zis că sunt îndeplinite toate condiţiile să urmeze un proiect personal. „Nu-mi pare rău de absolut nimic. Am muncit foarte mult, dar n-am avut de ales, pentru că în meseria asta nu ai voie să te odihneşti, trebuie să confirmi mereu, ca să-ţi păstrezi locul. Când sunt pe scenă ard cu fiecare centimetru. Vârsta este o stare de spirit, eu mă simt tânără şi sunt convinsă că o să mă mai simt tânără mulţi ani de acum înainte. Iar atunci când te simţi tânăr, asta se vede şi pe chipul tău”, spune Zoia Alecu.

Filmare și montaj: Dan Marinescu
Credit foto: Dan Marinescu
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți „Poezie și creație” aici: