„Poezie și creație” #168 | Gabriela și Cristi Iacob și Loreta Popa

Invitații de astăzi ai emisiunii „Poezie și creație” sunt Gabriela și Cristi Iacob, actorii Teatrului Mic. I-am provocat pe amândoi la o discuţie despre poezie, credinţă, teatru, oameni şi Dumnezeu.

Cristi Iacob a făcut vioară din clasa I şi avea concerte la finalul fiecărui trimestru. Un soi de examene. Eliminatorii. S-a născut la 18 octombrie 1968 şi şi-a petrecut tinereţea la Galaţi. Mama era pictoriţă, tatăl, sculptor. Le este recunoscător părinţilor săi pentru lucrurile în care crede astăzi. „Am mari emoţii de fiecare dată înainte să intru în scenă şi acum. Toate îţi schimbă ceva. Trec prin tine, eşti tot tu, nu e altul. Ştii, talentul e de la Dumnezeu. Strict de la Dumnezeu. Talentul nu e o constantă. Se umflă sau scade, dacă nu bagi în el ce trebuie, un ceva numit cultură. Un actor nu poate fi tâmpit, dar talentat. Nu, el trebuie să ştie lucruri. Actorul este cronica vie şi prescurtată a vremurilor astea“, afirmă Cristi Iacob. Şi-a început cariera în televiziune ca prezentator al emisiunii „Rişti şi câştigi“, difuzată de Pro TV în 2000. A mai prezentat emisiunea „Cartea TVRecordurilor“, în 2004, şi a continuat în seriale TV precum „Cu un pas înainte“ (2007), în rolul profesorului de actorie Cristian Romanescu. Au urmat producţiile TV „Martor fără voie“ şi „Băieţi buni“. Pe scenă, Cristi Iacob şi-a început activitatea la Teatrul Mic, în 1993. A fost distins cu premii naţionale şi internaţionale, precum premiul Festivalului de la Arcachon, Franţa, pentru rolul lui Pepe, din filmul „Pepe şi Fifi“ (1994), al lui Dan Piţa.

Gabriela Iacob s-a născut la 15 ianuarie 1980, Suceava. A urmat Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului, clasa prof. Constantin Popa, Octavian Jighirghiu, promoția 2003. „În liceu am făcut franceză, profilul meu era de limbi străine, nu neapărat teatru. Dar la Suceava veneau spectacole de la București sau de la Piatra Neamț, era perioada Teatrului Tineretului și cred că așa am depistat că-mi place teatrul, simțeam nevoia să fiu de partea cealaltă. Nu în sală. Era o mâncărime în tălpi. Am fost sedusă”, afirmă Gabriela Iacob. O pereche de oameni frumoşi, luminoşi. În clipa în care stai alături de ei simți respectul, prietenia şi iubirea pe care le împărtăşesc împreună.
„Trebuie să-l respecţi pe cel de lângă tine. Regulile sunt intrinsece, nu ai reţete. Am văzut la televizor un reporter care a întrebat un cuplu de vreo 70 de ani, care se plimba de mână în parc: «Cum aţi reuşit să rezistaţi?» Răspunsul a venit simplu: «Noi ne-am născut pe vremea când lucrurile se reparau, nu se aruncau!»”, spune Cristi Iacob.

„Profesorii noștri erau zei. Țin minte că la prima oră de la Cassandra, doamna Olga Tudorache s-a repezit la mine. Am încremenit. Am crezut că mor acolo de inimă. «Hai, dragă, că nu e așa de mic” Intrasem în mine, păream mai mic decât sunt. «Ziceai că e pitic. Cât ai, mă?» 1,71. «Ai auzit, are 1,71. E bine». Florin Zamfirescu era atunci asistentul de clasă, apoi a venit Adrian Pintea, Marcel Iureș. Oh, Doamne! Ce profesori! În plus, ziua ne țineau curs și seara îi vedeam la spectacol. Pe scări, că nu prindeai loc”, povestește Cristi Iacob.

„Ce trist trebuie să fie pentru oamenii care nu sărbătoresc Crăciunul, care nu cred în această sărbătoare, pe care o consider cea mai mare bucurie! Crăciunul este confirmarea faptului că a venit Dumnezeu pe pământ. Credinţa ne-a ţinut și ne ține“, mărturisește Cristi Iacob.

Credit foto: Dan Marinescu
Filmare și montaj: Dan Marinescu
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți „Poezie și creație” aici: