„Poezie și creație” | Constantin Dinulescu și Loreta Popa

Invitat astăzi la „Poezie și creație” este maestrul Constantin Dinulescu, un actor uluitor, peste care timpul nu îndrăzneşte să lase urme, un zguduitor interpret de dramă în alianță vizibilă cu nuanţa comediei. Un om sensibil, cu o forță lăuntrică fabuloasă. Constantin Dinulescu s-a născut în 1933 în Alexandria şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, în 1955, la clasa profesorului Alexandru Finţi. Copilăria şi-a petrecut-o la Călăraşi, unde a devenit pasionat de ceasuri şi aeromodelism, câştigând chiar şi un premiu naţional. Înainte de a fi admis la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, Constantin Dinulescu şi-a încercat norocul la Arhitectură, dar a fost respins din cauza originii familiei sale, fiind considerată una de chiaburi de către regimul comunist. Constantin Dinulescu a fost profesor la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti între anii 1973 – 1977.

Printre cele mai importante roluri ale sale în teatru numără cele din „Anton Pann”, „Despot Vodă”, „Regele Lear”, „Hagi Tudose”, „Platonov”, „Eduard al III-lea” sau „Înşir’te mărgărite”. Activitatea sa cinematografică cuprinde „Străzile au amintiri” (regia Manole Marcus, 1962), „Conspiraţia” (regia Manole Marcus, 1973), „Un comisar acuză” (regia Sergiu Nicolaescu, 1974), „Actorul şi sălbaticii” (regia Manole Marcus, 1975), „Pe aici nu se trece” (regia Doru Năstase, 1975), „Drumul oaselor” (regia Doru Năstase, 1980), „Glissando” (regia Mircea Daneliuc, 1985), „A unsprezecea poruncă” (regia Mircea Daneliuc, 1991), „Trenul vieţii”/ „Train de vie” (regia Radu Mihăileanu, 1998), „Maria” (regia Călin Peter Netzer, 2003), „Italiencele” (regia Nap Toader, 2004), „Calea Dunării” (regia Sabin Dorohoi, 2013), „Miracolul din Tekir” (regia Ruxandra Zenide, 2015) şi „Ana, mon amour” (regia Călin Peter Netzer, 2017).

„M-am născut la 17 martie, veneam după două fete, iar părinții mei, în euforia momentului, după ce au petrecut două zile și-au adus aminte să mă și declare. Am intrat în legalitate la 19 martie, deci primele două zile le-am trăit în ilegalitate. Prin înaintarea în vârstă încep să-ți crească răspunderile și obligațiile față de propria ființă, față de acțiunile pe care le întreprinzi. Dacă la tinerețe greșelile îți sunt iertate și puse pe seama elanului și a lipsei de experiență, la bătrânețe ești privat de această apărare și de la o anumită vârstă trebuie să te gândești de trei ori și abia apoi să scoți o vorbă. Sub aspectul acesta vârsta te obligă la mai mult. Nu mi-am făcut cariera așa cum aș fi vrut și cum ar fi trebuit, sau poate cum am meritat, dar am făcut-o fără compromisuri, de unul singur, luptându-mă cu toate obstacolele puse în cale de viață, de împrejurări, de oameni. Cred că profesorul meu de Istoria Teatrului Românesc, domnul Brădățeanu, m-a catalogat la Institut ca un om sensibil, dar nu slab. Când merg la un spectacol, la un film, eu sunt un spectator obișnuit. Privesc, mă bucur mult, nu fac nici un rabat de la sentimente”, mărturisește Constantin Dinulescu.

„Noi, actorii, avem un fel de a ne amăgi. Întotdeauna ultimul rol ni se pare cel mai interesant. Tinereţea mea, începuturile carierei, anii pe care i-am petrecut la Iaşi au fost anii de vârf, ani de mari împliniri profesionale. Sigur că şi după venirea mea în Bucureşti, în 1969, la Naţional, sub direcţia maestrului Radu Beligan, am jucat cu mare bucurie în «Hagi Tudose» a lui Delavrancea, în piesa lui Camil Petrescu, «Jocul Ielelor». În film am avut bucuria să colaborez cu Mircea Daneliuc în «A unsprezecea poruncă». Am avut multe realizări de care îmi aduc aminte cu plăcere şi sper că şi publicul îşi aminteşte, nu numai eu. Îmi place teribil filmul pentru că totul trebuie pregătit cu rigoare, cu precizie atât partea de interpretare, cât şi partea tehnică. Teatrul îţi oferă emoţia caldă. E o satisfacţie teribilă conştiinţa că seara este irepetabilă, că nu te mai întâlneşti cu ea şi nu ai voie să ratezi. E un lucru făcut la incandescenţă, iar asta îţi dă un frison de satisfacţie. Cred că trebuie să ai o mare iubire pentru actul teatral şi o mare capacitate de extrovertire, să scoţi din tine ceea ce simţi şi ceea ce gândeşti,” spune Constantin Dinulescu.

Filmare și montaj: Alex Ursu
Credit foto: Dan Vatamaniuc
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți „Poezie și creație” aici: