„Poezie și creație” | Constantin Vaeni și Loreta Popa

Invitat la „Poezie și creație” astăzi este regizorul Constantin Vaeni, care ne-a împărtășit din iubirea sa pentru literatura română, ne-a povestit despre întâlnirile sale cu marii scriitori și poeți români, dar s-a oprit și asupra modului în care funcționa cenzura în cinematografie înainte de revoluție.

Absolvent al Institutului de Arta Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” – secția regie film (promoția 1969), Constantin Vaeni a debutat ca actor copil în filme de Andrei Blaier și Sinișa Ivetici, precum „Ora H” (1956), „Mingea” (1958), „Furtuna” (1960). S-a angajat la Studioul „Alexandru Sahia” în 1969, asistent regie. Cea dintâi semnătură ca regizor secund a fost pe genericul filmului „Printre colinele verzi” (1971). În 1975, a realizat „Zidul”, după propriile afirmații, „un film care vorbea despre lupta împotriva fasciștilor”. Au urmat „Buzduganul cu trei peceți” (1977), cu Victor Rebengiuc în rolul lui Mihai Viteazul, „Vacanță tragică” (1979), inspirat din romanul Nada Florilor de Mihail Sadoveanu, „Ancheta” (1980), „Imposibila iubire” (1984), o adaptare a romanului „Intrusul” al lui Marin Preda, „Acasă” (1985), „Drumeț în calea lupilor” (1988), un film despre Nicolae Iorga, interpretat de Valentin Teodosiu. Constantin Vaeni este un regizor care nu numai că iubește meseria pe care și-a ales-o, dar adoră oamenii. A creat filme pentru public, filme care pot fi numite fără teama de a greși oaze în deșert. Oaze de prietenie, de iubire. Constantin Vaeni știe că niciun personaj nu se poate clădi pe ură, așa că o ia mereu de la capăt cu fiecare peliculă, convins că efortul va fi răsplătit de oamenii adevărați cu aplauze sau o lacrimă în semn de înțelegere și apreciere.

„Am citit mult. Am citit și lucruri care la un moment dat îmi depășeau vârsta. Mai târziu, când au apărut niște oameni absolut extraordinari în viața și destinul meu și care au început să mă mai îndrume am înțeles mai multe. Nu știu câți își mai amintesc, dar în Parcul Herăstrău, foarte aproape de mine, erau foarte multe biblioteci la răscrucea de alei, unde cu carnetul de elev, de student sau cu buletinul puteai lua cărți să citești. Aveau un stoc de cărți, atât literatură română, cât și universală, în mod special colecțiile de cinci lei, roșii și albastre, le văd acum. Stăteam zile întregi în parc. Uneori renunțam la ștand, la bazine, numai să citesc. Dar citeam anapoda, pentru că nu știam clar ce trebuie, ce e nevoie pentru vârsta mea. M-am apucat de Balzac înainte de vreme. Am descoperit după aceea Biblioteca Centrală Universitară, Biblioteca Centrală de Stat. Avea o secție de audiție de muzică. Acolo am ascultat mari lucrări simfonice, pentru că nu aveam unde. Apoi mi-am făcut abonament la Ateneu. Mergeam în fiecare duminică. Țin minte niște concerte senzaționale. L-am prins pe Gogu Georgescu dirijând, pe Ion Voicu, pe Ștefan Ruha, violoniști mari. Am prins și pianiști mari care au cântat la Ateneu. Erau repertorii pentru elevi, dar destul de consistente. Era o perioadă în care aveai ce să citești, aveai ce să asculți. Și acum avem, dar a scăzut apetitul. Din păcate, a scăzut curiozitatea, a scăzut atracția și nu înțeleg de ce, este o hrană atât de necesară”, mărturisește regizorul Constantin Vaeni. „Premiile nu reprezintă decât recunoașterea unui moment, unei clipe din cariera unui cineast. Nu pe asta ne bazăm valoarea. Când tragi linie, la sfârșitul carierei, vezi dacă ai însemnat ceva. În rest e prea multă tevatură și prea mult ne dăm în vânt după chestiile acestea pasagere. E nevoie de notorietate, de vizibilitate, toată lumea vrea să se afirme, dar ceea ce rămâne la sfârsit contează”.

Filmare și montaj : Alex Ursu
Credit foto : Dan Vatamaniuc
Proiect realizat și coordonat de Loreta Popa
Urmăriți „Poezie și creație” aici: