4 iulie 2021 — Evenimente

„Poezie și creație” | Daniela Vlădescu și Loreta Popa

Invitată astăzi la „Poezie și creație” este soprana Daniela Vlădescu, manager al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța. Interpretă de operă, operetă și alte genuri muzicale precum jazz, romanțe, muzică ușoară, Daniela Vlădescu se sprijină pe credința în Dumnezeu, pe minunea care se numește muzică și pe oameni. Crede că artiștii sunt născuţi sub o stea generoasă și pot vindeca suflete bolnave prin cuvânt şi gest, prin sunet şi imagini.
 
„Am fost norocoasă pentru că mama mea a avut o voce foarte frumoasă, dar bunicul meu nu a vrut s-o lase să îmbrățișeze această meserie, spunând că nu se cade să aibă o artistă în familie. Mama n-a cântat, a fost economist, dar vocea i-a rămas frumoasă”, spune soprana Daniela Vlădescu.
„Arta Florescu a fost prima mea profesoară. O mare maestră, un om de cultură, dar o profesoară necruțătoare. M-a ales la clasă pentru că am intrat prima. Am fost o decepție pentru dânsa, pentru că nu am fost o divă. Am intrat la 18 ani la Conservator. Ce știam eu? Jucam hoții cu sarbacane cu băieții pe stradă de la 17 ani. Nu puteam deveni o divă. Cântam nativ, cu sentiment, cu sensibilitate. Aveam o voce curată. Nu puteam să port perle, să mă coafez dis-de-dimineață, să port gene false cum făceau divele de la clasa de canto a doamnei Arta Florescu. Am cântat într-un film fără să-i cer voie în primul an. De atunci relațiile noastre s-au stricat. Eram în vacanța de vară și m-au chemat să cânt în filmul «Gloria nu cântă» și m-am dus cu bucurie. Cântam repede, învățam ușor, eram telegenică. Așa a fost să fie. Dânsa mergea la concursuri internaționale cu elevele, iar acestea întotdeauna primeau un premiu. A fost un profesor capricios, dar o muziciană de excepție, aveai ce să înveți întotdeauna de la dânsa. Își susținea elevele pe care le considera demne. Eu nu eram demnă… Mă tundeam trei centimetri, umblam în blugi. Cum să fiu o reprezentantă a clasei doamnei Arta Florescu? Am terminat șefă de promoție și istoria a arătat într-un timp îndelungat că aș fi meritat încrederea dumneaei. În schimb, doamna Eugenia Moldoveanu m-a susținut până când am intrat la Operă. Am văzut-o în comisie. Am văzut-o zâmbindu-mi și mi-am spus: «Iată pe cineva care nu-mi va face rău!». Mi-a spus atunci: «Daniela, ai cântat ca o mare artistă»”, mărturisește Daniela Vlădescu.
Lumea artistică lasă loc multor nedreptăți, spune soprana. Arta nu se vinde la kilogram. „Nu cumperi un kilogram de poezie, un kilogram de muzică. Am vrut întotdeauna să povestesc din eșecurile mele, pentru ca lumea să vadă că am trecut peste loviturile grele. Există undeva o justiție divină. Tot timpul există o balanță, avem o șansă să ni se răsplătească și meritele și să li se plătească și celor care ne-au greșit”.
 
„Doresc să întind o mână de ajutor atunci când trebuie, pentru că dacă ai puterea să faci un lucru bun trebuie să-l faci, dar am început să fiu puțin circumspectă și precaută. Mă doare un răspuns de genul «Dar nu te-am rugat eu să mă ajuți», așa de dur și așa de urât, când tu ți-ai dat sufletul pentru el și l-ai susținut cu toată puterea ta. Nu aș vrea să mă schimb din cauza unor astfel de oameni, aș vrea să continuu să fac bine cât trăiesc. Îmi este dor să fim oameni, să ne bucurăm de tot ceea ce ne este dat. Să negăm tot ceea ce este rău și ce ne este impus ca stil de viață”, încheie artista, vizibil emoționată, pledoaria sa pentru viață.
 
Filmare și montaj: Alex Ursu
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa
 
Urmăriți „Poezie și creație” aici: