„Poezie și creație” | Ducu Bertzi și Loreta Popa

Invitat astăzi la „Poezie și creație” este Ducu Bertzi, care nu are cu siguranță nevoie de vreo prezentare.

Mama sa a fost educatoare şi învăţătoare, iar tatăl, profesor de matematică şi fizică. Toţi cei din familie au avut de-a face cu matematica şi fizica, iar Ducu Bertzi spune zâmbind că el a sărit oarecum din schemă, pentru că deşi a terminat Politehnica s-a simţit atras de lumea artistică. Mergea des cu mama sa la repetiţiile de cor şi de aici atracţia pentru muzică. La Casa de Cultură de la Sighet s-a întâlnit prima dată cu vioara şi chitara. În timpul liceului pereţii camerei sale erau tapetaţi cu afişe cu Phoenix, în vogă atunci. A venit la Bucureşti datorită dorinţei de a face şi o carieră artistică. Şi a reuşit. Încet, încet, s-a apropiat de folk, de poezie. A cântat în grupul Song, condus de Ioan Luchian Mihalea, apoi, la „Flacăra“ în ’76. Avea o piesă pe versurile lui Alexandru Vlahuţă, care i-a plăcut lui Adrian Păunescu, „Ţara de pripas“. Se potrivea atunci, se potriveşte şi acum. Sigur, timpul a trecut, vremurile s-au schimbat, la fel şi oamenii, iar Ducu Bertzi a trebuit să se ocupe de multe alte lucruri în afară de muzica sa. S-a căsătorit, au venit şi copiii, dar experienţele acestea le-a aşezat frumos în cântece. A scos albume, are emisiuni la radio, este cetăţean de onoare al municipiului Sighetu Marmaţiei. Modul de-a fi, de-a gândi, modul în care e atent la tot ce se întâmplă în jurul lui, felul de-a fi în relaţiile cu ceilalţi, toate spun ceva despre omul Ducu Bertzi. Atât timp cât e convins că tot ceea ce a făcut și face e de bine, restul nu mai contează. „Nu e mulţumire mai mare decât să-i vezi pe oameni fericiţi. Iar scena, şi viaţa din spatele scenei, mi-a oferit astfel de momente, superbe. Vorba lui Sorescu: «simţi o împăcare mare!». Nimic nu-ţi mai trebuie în astfel de momente. Cu toate că astfel de clipe sunt trecătoare, unii uită prea curând, alţii nu. Acele clipe sunt unice, iar tu le-ai dăruit cu toată fiinţa ta”, afirmă Ducu Bertzi.

„Oamenii îşi dovedesc caracterul în momente de cumpănă. Atunci poţi proba că tot ceea ce ai crezut despre un om, despre convingerile sale, sunt elemente esenţiale ale caracterului său, sau nu. Toată copilăria mea o consider specială. E o frumoasă amintire. Mama mea mi-a fost model permanent de luptătoare, cinstită, mult prea corectă şi mereu într-o luptă cu minciuna de zi cu zi. M-a învăţat să fiu cinstit, să-i respect pe cei din jurul meu şi să iubesc oamenii mai mult decât pot ei să mă iubească. Mi-a rămas în minte copilăria mea, dar mi-au rămas şi obiceiuri, şi pregătiri care se făceau în casă, şi schimbări care se făceau în viaţa noastră de copii, în jocuri, în tot. De aceea, de fiecare dată când vorbesc despre copilărie, vorbesc şi despre anotimpuri. Am avut şansa de a mă fi născut în Maramureş, pentru că acolo am învăţat foarte multe lucruri legate de muzică, apoi norocul de a cânta pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti şi mediul foarte, foarte bun în care m-am desfăşurat, apoi întâlnirea cu poetul Adrian Păunescu şi Cenaclul Flacăra. Am scris mult mai multe piese decât cele pe care le-am fixat pe albume şi am fost excesiv de pretenţios cu cântecele mele. Nu am vrut să iasă orice pe piaţă şi de aceea toate melodiile care au ieşit au fost foarte îndrăgite de spectatori”, povesteşte Ducu Bertzi.

„Recunosc, am încă speranță. O speranță legată de oameni, de public. Spun acest lucru pentru că nu pot uita cum, în perioada verii, când încă mai aveau loc evenimente, cu mască sau fără mască, puteam citi o mare bucurie pe chipurile oamenilor. Bucuria că am reușit să depășim un obstacol și suntem iar împreună. Mi-am dat seama că erau fericiți întorcându-se la ceva care le-a lipsit. Trebuie să învățăm din tot ce s-a întâmplat, din toată această experiență a pandemiei”, mărturisește Ducu Bertzi.

Filmare și montaj: Alex Ursu
Credit foto: Dan Vatamaniuc
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți „Poezie și creație” aici: