„Poezie și creație” | Flaviu Crișan și Loreta Popa

Invitat astăzi la „Poezie și creație” este actorul Flaviu Crișan. I-ați auzit vocea în zeci de spoturi publicitare ori promo-uri la Pro TV, Antena 1 ori Rock FM sau vi-l amintiți din spectacolele multor trupe rock, alături de care a cântat. Amprenta vocală a lui Flaviu Crișan se găsește în multe melodii ale unor trupe precum Krypton, Alexandra Ușurelu, Sarmalele Reci, Mircea Rusu Band, Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici, Iosef Kappl și Ovidiu Lipan „Țăndărică”. Flaviu Crișan a urcat și pe scena festivalului folk „Om Bun”. Îl puteți vedea și în filmele „Watcher” (2022), „Buchetul miresei” (2019), „În pronunțare” (2018), „Omega Rose” (2015), „Süskind” (2012), „Life on Top” (2009), „Rise of the Gargoyles” (2009), „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” (2006).

„Filmului românesc îi lipsește ceva din implicarea actorului de teatru, respectiv aceea de a pune mâna și a învăța textul. Toate datele acestea au trecut în exces din teatru în cinematografie și din cinematografie în teatru. Au făcut această rocadă. Teatrului și filmului românesc le lipsește măsura. Cred că oamenii din cinematografia și din teatrul românesc au considerat că partea de mijloc, punctul de sprijin între cele două alte puncte care vor balansa în dreapta și în stânga, echilibrul este excentricitate, au considerat că excentricitatea e de fapt punct de echilibru. Cred că e suficient să spun că măsura lipsește. Da. Dar și o legislație bună. Din școlile românești lipsesc cursurile care ar pregăti artistul român să aibă o relație corectă cu avocatul și cu agentul. Seriozitatea, legislația și echilibrul lipsesc. Cultura a devenit o fată grasă pe care prințul nu reușește s-o mai identifice cu pantofiorul de aur pentru că are picioarele umflate. Sau e o fată foarte, foarte slabă, că tot vorbeam de echilibru, căreia îi bălăngăne pantofiorul. Sau e un domn care nu mai știe să poarte frac. Lucruri de genul acesta”, mărturisește Flaviu Crișan.

„Nu sunt cunoscut publicului pentru activitatea artistică din teatru. Am fost doar trei zile angajat la Naționalul de la Târgu-Mureș și, din motive pe care le-am hotărât eu, n-am mai fost. Vlad Rădescu era pe vremea aceea director. În anii de facultate am făcut prostii, am spus lucruri pe care nu trebuia să le spun și, pe baza greșelilor mele, n-am terminat, deși teatrul era lucrul pe care doream cel mai mult. Peste ani am reușit să fac acest lucru la o facultate particulară unde i-am avut profesori pe Constantin Codrescu și Vlad Rădescu. Am avut parte de cuvântul Sandei Manu, dar și al doamnei Margareta Pogonat. Cum spuneam, în anii de facultate am avut activitate artistică, toți colegii de la regie se băteau pe mine, și am jucat într-un spectacol, «Ciocârlia», de Jean Anouilh, un proces imaginar intentat Ioanei D’Arc, rol în care juca Cristina Toma. Ea avea o replică extraordinară: «De fiecare dată când vrei să înlături o inerție, ți se vor opune toți cei cărora această inerție le oferă opulență și un trai bun». Generația mea a fost una care părea să fie progresistă, dar acum îi place socialismul și îi place de stânga, pentru că toată lumea vrea un pic de protecție socială și intră în conflict dialectic și ireconciliabil cu generațiile de după, așa că «Tot ce-a fost, ce-are să fie, e orice zădărnicie», după cum spunea în Psalmi Macedonski”, afirmă Flaviu Crișan.

Filmare și montaj: Alex Ursu
Credit foto: Dan Vatamaniuc
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți „Poezie și creație” aici: