31 ianuarie 2021 — Evenimente

Poezie și creație | Florin Zamfirescu

Invitat astăzi la „Poezie și creație” este actorul Florin Zamfirescu. De la tânărul care primea geamantane de scrisori pe adresa „recitatorul din Călimănești” până la maestrul de astăzi a fost cale lungă. Cariera sa stă mărturie. Personajele lui Florin Zamfirescu sunt vii, bogate, autentice, greu de uitat. „Există oameni care la orice vârstă roşesc la minciună, care-şi pierd vitalitatea în faţa neadevărului, care nu pot să mintă. Vi se întâmplă? Dacă da, e bine, pentru că teatrul nu e, nu trebuie să fie niciodată minciună. Farmecul vine din personalitate, iar personalitatea presupune libertate interioară. Oamenii care posedă nativ sau obţin prin inteligenţă această libertate interioară sunt aceia care au farmec, care ne apar ca unicate. Actorul este şi trebuie să fie unicat. Eminescu cred că are aceeași soartă pe care o are România. De ce de secole pe noi ne disprețuiesc, ne atacă, ne scuipă, vorbesc nu de turci sau de ruși, ci de oamenii de cultură din Europa. De ce suntem la coada calității când noi am dat oameni, care ne-au fost luați cu totul, precum Brâncuși sau Enescu? Cultura noastră, din cauza comunismului, este fragmentată. Noi nu știm ce scriitură, ce poezie, s-a creat până în 1940. Ce oameni au fost…”, a mărturisit Florin Zamfirescu.