„Poezie și creație” | Ovidiu Niculescu și Loreta Popa

Invitat astăzi la „Poezie și creație” este Ovidiu Niculescu, actor al Teatrului Mic, scenarist si regizor, absolvent al Academiei de Teatru şi Film „I. L. Caragiale” (promoţia 1996, clasa profesorului Florin Zamfirescu). A jucat în filmele lui Nae Caranfil „Filantropica”, „Restul e tăcere”, „6,9 pe scara Richter”, dar și în „Nuntă mută” și „Luca” în regia lui Horațiu Mălăele, „Kira Kiralina”, regia Dan Pița, reuşind să arate tuturor că fără dăruire totală un actor nu poate să convingă, nu poate să transmită fiorul artei sale. În teatru s-a remarcat atât în  „Underground” după „Azilul de noapte” de Maxim Gorki,  Teatrul Nottara, „Troilus și Cresida” de Shakespeare, Teatrul de Comedie, „Avea două pistoale cu ochi albi și negri” de Dario Fo, Teatrul Odeon, cât și  „Visul unei nopţi de vară”, Teatrul Mic, „Ruleta rusească”, Teatrul de Artă Bucureşti. Destinul i-a scos în cale câţiva prieteni cu idei şi astfel s-a născut trupa sa, „White Mahala”, cu care susţine concerte atunci când i se cere. Scrie şi poezie, la ceas de solitară meditaţie, conştient că inspiraţia are regulile ei.

„Sincer nu cred că a existat un moment în care am ales acest drum. Pur și simplu așa m-am născut cu zâmbet, cu lacrimă, cu foarte multă energie, empatie și persuasiune. Am ajuns absolut întâmplător la un cerc de teatru al Liceului Mihai Viteazul, adus de doi buni prieteni de ai mei, frații gemeni Popescu, Mihai și Liviu, cu care m-am întâlnit în troleibuzul 90 în timp ce mă duceam la magazinul Cocor să-mi cumpăr teniși albi chinezești, d-ăia cu talpă verde și care erau mega-șmecherie pe vremea aia. La început am făcut doar «caterincă», stând la adăpost în sală până când am fost invitat pe scenă să spun și eu o poezie. M-am îndreptat încrezător spre scenă, am urcat sigur pe mine, doar știam zeci de poezii și de cântece, eu fiind ăla cu chitara care rămânea la focul de tabără cântând până când i se dezlipeau bocancii și fetele adormeau sau plecau cu alții, dar când am simțit reflectoarele în ochi deodată «caterinca» s-a dus și ceva din mine sau mai bine spus personajele din mine au înviat și am fost cuprins de dragoste și iubire pentru această meserie a emoțiilor. Inițial, m-am blocat câteva secunde, dar apoi, cu ochii în lacrimi am început să recit singura poezie care îmi mai răsuna în cap, «Balada chiriașului grăbit» de Topârceanu. Atunci m-am îmbolnăvit definitiv și irevocabil de actorie, de teatru și de energiile ce se pot naște când ești pe scenă”, spune Ovidiu Niculescu.

„Ca actor, consider că trebuie să ai simțurile atente întotdeauna la energia celor care te privesc pentru a înțelege cum să le spui povestea în așa fel încât să-i emoționezi și să te creadă. Cuiva sensibil nu poți să i-o ţipi, cuiva neatent nu poți să i-o șoptești. Totul ține de moment, de efemeritate, de vraja care apare între tine și ei. Acest simț, această abilitate este un lucru pe care nicio școală de actorie din lume nu te poate învăța. Îl ai în tine sau nu, și gata”, mărturisește actorul.

Filmare și montaj: Daniel-Paul Ciobanu

Credit foto: Dan Vatamaniuc

Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți „Poezie și creație” aici: