„Poezie și creație” | Victoria Cociaș și Loreta Popa

Invitată astăzi la „Poezie și creație” este actrița Victoria Cociaș. S-a născut la data de 6 iunie 1957, la Brăila. Absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale, București, Secția Actorie, la clasa profesorilor Beate Fredanov, Ion Caramitru, Sanda Manu, a reușit să îmbine cariera teatrală cu cea cinematografică, culegând în egală măsură gloria fiecăreia. Victoria Cociaș are un har aparte, acela de a nu se dezvălui niciodată în totalitate, fiind femeia misterioasă pe care n-o poți citi ca pe o carte deschisă, dar care, în același timp, îți dăruiește din lumina ei aducând cu sine un cumul de experiență și cunoștințe despre viață, o extraordinară densitate de trăiri. Ochii și glasul o slujesc cu credință, la fel și concentrarea și adevărul. Victoria Cociaș s-a înfășurat în iubirea de profesie, în adevărul acesteia, în poezia ce se dorește rostită mereu și mereu. Nu avea încă 20 de ani când a intrat la IATC, în 1976. A dorit dintotdeauna să facă teatru. Avea deja premii, jucase în teatrele de amatori, făcuse Școala Populară de Artă în același timp cu liceul. A fost actriță la Botoșani, Brașov, București. Alfabetul profesiei a început cu litera B și acolo a rămas. În 1992, Radu Gabrea a venit în România ca să filmeze ultima peliculă pe care o regiza în Germania, „Rosenemil”, și astfel li s-au întâlnit pașii. Debutul lui a fost la Nottara, ea și astăzi este actriță a aceluiași teatru. Au fost sortiți unul altuia, un soi de compatibilitate emoțională. Au făcut proiecte mari împreună, „Maria Callas” este unul dintre ele. A fost pusă în scenă în 1997, a avut mare succes, a fost premiată. Actrița Victoria Cociaș trăiește pentru teatru. Are o seninătate, o inocență specială pe care doar marile spirite o au, în ciuda experiențelor dificile, respectiv pierderea celui cu care a format un întreg atâția ani, regizorul Radu Gabrea. Spectacolele în care joacă pe scena Teatrului Nottara sunt „Fetele Pelican”, regia Horia Suru, „Sonată de toamnă”, regia Alexandru Mâzgăreanu, și „ Aici nu-i de joacă”, regia Catrinel Dumitrescu.

„Mai există magie în spațiul teatral, altfel nu ar fi lumea atrasă încă de fenomen. De asemenea, mulți tineri își doresc să facă această profesie. Despre noi, toți ceilalți care suntem îndrăgostiți și facem cu pasiune meseria aceasta, nu mai vorbesc. Eu nu mă văd în afara ei. Ca mulți dintre colegii mei, de altfel. Nu mă pot vedea în afara teatrului. Mai am încă multe de spus și am spectacole pe care le joc cu mare plăcere. Îmi face mare plăcere să joc și să repet. Căutarea, cercetarea, palparea unui personaj, lucrul cu ceilalți, interacțiunea cu colegii, cu regizorul, cu scenograful, cu textul, autorul. Toate sunt lucruri care îmi fac plăcere”, mărturisește Victoria Cociaș.

„Am iubit de mică poezia. Am ajuns la teatru prin poezie. L-am iubit foarte mult pe Eminescu, mi-a plăcut foarte mult Blaga, mai târziu Gellu Naum. Am și jucat într-o piesă a lui Naum, «Insula», în anii ’80, în regia lui Mircea Marin. Am fost fascinată de poeziile lui, de piesa lui. Am o atracție specială pentru teatrul absurd; am citit apoi Urmuz și Tristan Tzara. Eu fac parte din generația care iubește această formă artistică. Nu mai există asemenea poeți. Îl iubesc enorm și pe Caragiale. Este incredibil… Îmi plac Shakespeare și Cehov. Îmi place și Matei Vișniec, în ale cărui piese am jucat mult. Am fost la Festivalul de la Avignon cu unele textele lui. Și acum joc cu plăcere”, mărturisește Victoria Cociaș.

„Am iubit-o foarte mult în tinerețea mea pe Olga Tudorache. Am fost fan, un fel de iubire dincolo de realitate, drept pentru care am plâns jumătate de oră încontinuu când am aflat că nu voi fi la clasa ei după ce am intrat la Teatru. În anul în care am dat eu la facultate erau două clase de actorie. Profesoare erau Olga Tudorache și Beate Fredanov. Eu am fost repartizată la clasa Beate Fredanov. Fiind atât de îndrăgostită de actrița Olga Tudorache am spus că nu mai intru în clasă. Am vrut să renunț la facultate, atât am fost de supărată și impulsivă. Am avut noroc cu un coleg care m-a salvat, m-a băgat în clasă și mi-a spus: «Nu-ți dai seama că ești studenta unei mari profesoare? Extraordinar de mare»… Da, dar eu voiam la Olga Tudorache”, spune Victoria Cociaș.

Filmare și montaj: Alex Ursu
Credit foto: Dan Vatamaniuc
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți „Poezie și creație” aici: