„Poezie și creație”#133 Alina Ciuciu și Loreta Popa

Invitată astăzi la „Poezie și creație” este Alina Ciuciu, una dintre cele mai apreciate artiste din Italia, care a vândut sute de tablouri în Europa, dar și în SUA. S-a apucat de pictură târziu, după o carieră de succes în alte domenii, dar acum trăiește din artă. În 2002 și-a dat seama că pictura îi aduce satisfacții și venituri mai mari. A primit „Oscarul creativității” la Monte Carlo, pentru artă. În ultimi ani a avut expoziții apreciate de public și de critici, la Berlin, Monte Carlo, Paris, Budapesta, Londra, Copenhaga, Milano, Tokyo și New York, iar în România a expus la București și la Oradea. Pictura Alinei Ciuciu este o combinație între impresionism, suprarealism, realism și postmodernism. Imaginea se adresează direct simțurilor, având forța de a le amplifica, prin combinația de culoare și formă. Adoră poezia lui Lucian Blaga (nu e de mirare având în vedere că a terminat Facultatea de Filosofie), dar prima carte citită pe nerăsuflate a fost „Baltagul” lui Mihail Sadoveanu. Valorile pe care le respectă sunt respectul, generozitatea și familia. Cunoaște și vorbește șase limbi străine. Are senzația că nu a plecat niciodată din România. Subiectele sale cele mai îndrăgite sunt florile și marinele, deoarece au toate elementele: aer, apă, pământ, foc. „Nu îmi pot imagina viața fără artă. Cine nu crede în propria valoare, nu se poate aștepta ca toți ceilalți să creadă în el”, mărturisește Alina Ciuciu.

„Învățăm și de la pietrele de pe malul râului, care au atâta răbdare. Învățăm de la orice. Învățăm de la o floare să iubim necondiționat. O floare nu se deschide pentru că îi spunem noi să se deschidă, am forța-o și i-am reduce viața. Ea se deschide singură. În picturile mele ele trăiesc etern. Sunt simbol de iubire necondiționată. În orice găsesc o inspirație. De exemplu, acum nu suntem într-o clădire. Suntem în creierul arhitectului care a construit clădirea, suntem în energia lui. Aceasta nu este o masă, este un copac dintr-o pădure. Toate sunt într-o perfectă conexiune. Cred că sunt o norocoasă. M-am născut cu un simț acut al observației. Sunt atentă la cele mai mici amănunte. De multe ori, amănuntele sunt cele care ne scapă. Din cauza copacilor nu mai vezi pădurea. Trebuie și una și cealaltă, și întregul, și detaliul. Și simplu, și complex. Dacă aș avea zece vieți, tot nu mi-ar fi de ajuns la câte idei am. Timpul nu este prea îngăduitor. Problema este că noi credem că avem timp, dar nu avem. Am mai multe idei decât timp, am mai multe emoții decât timp. Am de dat și altora”, spune artista.

„Prima carte pe care am citit-o pe nerăsuflate a fost «Baltagul». Când am văzut filmul, mi-am spus: în mintea mea era mai bine. Scenariul era mult mai colorat, mai vizual. Fără să știrbesc meritele actorilor și regizorului, care au făcut o capodoperă din filmul respectiv, dar cartea m-a absorbit mult mai mult. M-a solicitat mult mai mult. Am oameni pe care îi admir ca artiști din străfundul sufletului. Sunt îndrăgostită de Monet. Aș fi vrut să fiu doamna Monet. Fără rezerve. E o declarație de dragoste publică. Nu neg faptul că admir picturile lui, dar niciodată nu am reprodus un Monet, nu am încercat să fiu altcineva decât sunt. Încerc să-mi găsesc identitatea și să mi-o conturez cât se poate de mult, cât se poate de puternic”, a încheiat Alina Ciuciu.

Filmare și montaj: Alex Ursu
Credit foto: Dan Vatamaniuc
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți „Poezie și creație” aici: