12 aprilie 2018 — Evenimente

Prefaţă la Gala Premiilor revistei Observator cultural, ediția a XII-a

Luni, 16 aprilie, la ora 19.00, la Teatrul Odeon, va avea loc cea de-a XII-a ediţie a Galei Premiilor revistei Observator cultural, în cadrul căreia vor fi acordate premii la șase categorii: „Critică/Istorie şi teorie literară“, „Proză“, „Poezie“, „Eseistică/Publicistică“, „Memorialistică“ și „Debut“.

Ca şi la precedentele ediţii, revista Observator cultural va acorda Premiul Opera Omnia „Gheorghe Crăciun“ unui scriitor al cărui nume va fi anunţat în seara Galei, precum și Premiul Observator Lyceum pentru proză, decis de un juriu alcătuit din elevi de la nouă licee de elită din Bucureşti.

În cadrul Galei, va fi acordat şi un Premiu pentru Traducere, laureata aceastei ediţii fiind Tudora Şandru Mehedinţi.

La Gala 2018, va fi acordat şi un Premiu special al revistei Observator cultural: Radu Călin Cristea pentru volumul Împăratul cu şapcă, Editura Rao.

Invitaţi speciali: Teodora Enache, Călin Grigoriu (chitară), Alex Arcuş (saxofon).

Trofeele laureaţilor sînt realizate de Elena Dumitrescu.
Trofeul Observator Lyceum este realizat de Mircea Roman.

Parteneri: Teatrul Odeon, Muzeul Naţional al Literaturii Române, High Contrast, Caracteristic, Gramma, Magnolia

Partenerii media sînt: TVR 3, Radio România Cultural, Liternet, Suplimentul de CulturăȘapte Seri, Bookaholic

Sponsori: Mușat&Asociații, Alpha Bank

 

Nominalizările la Premiile Observator cultural 2018:

Critică/istorie literară/ teorie literară

Gelu Ionescu, Cartea lui Prospero. Eseuri despre douăsprezece piese de William Shakespeare, Humanitas

Alexandru Matei, Roland Barthes, mitologii românești, urmate de Fîntîna barthesiană, Art

Ion Simuț, Literaturile române postbelice, Editura Școala Ardeleană

Oana Soare, Ceilalți moderniAntimodernii. Cazul românesc, MNLR

Bogdan Ștefănescu, Patrii din cuvinte. O tropologie a discursurilor identităţii naţionale, EUB

Eseistică/publicistică

Dorian Branea, Statele Unite ale românilor. Cărţile călătoriilor româneşti în America în secolul XX, Humanitas

Viorel Marineasa, Prozator din silă. Viorel Marineasa în dialog cu Robert Șerban, CDPL

Vintilă Mihăilescu, Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană, Polirom

Victor-Ieronim Stoichiță, Imaginea Celuilalt. Negri, evrei, musulmani și țigani în arta occidentală în zorii epocii moderne, 1453‑1600, Humanitas

Claudiu Turcuș, Împotriva memoriei. De la estetismul socialist la noul cinema românesc, Eikon

Debut

Ovidiu Anemțoaicei, O propunere de corpo-etică feministă: masculinități și filozofia diferenței sexuale, Tracus Arte

Cosmin Ciotloș, Elementar, dragul meu Rache. Detalii mateine sub lupă (critică), Humanitas

Raul Popescu, Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic (critică), Eikon

Bogdan Răileanu – Tot spaţiul dintre gîndurile mele (proză), Polirom

Adriana Stan, Bastionul lingvistic. O istorie comparată a structuralismului în România (critică), MNLR

Mara Wagner, În spatele blocului (proză), Nemira

Memorialistică

Nicolae Breban, Viața mea, Polirom

Ioan-Florin Florescu, Jurnal scoțian, Polirom

Elena Stancu, Cosmin Bumbuț, acasă, pe drum. 4 ani teleleu, Humanitas

Mihaela Miroiu, Cu mintea mea de femeie, Cartea Românească

Alexandru Uiuiu, Iustin, Charmides

Radu Vancu, Zodia Cancerului. Jurnal 2012-2015, Humanitas

Poezie

Dan Coman, Insectarul Coman, Charmides

Teodor Dună, Kirilă, Tracus Arte

Ștefan Manasia, Gustul cireșelor, Charmides

Vlad Moldovan, Glitch, Charmides

Elena Vlădăreanu, bani. muncă. timp liber, Nemira

Proză

Diana Adamek, Adio, Margot, Univers

Florin Chirculescu, Greva păcătoșilor, Nemira

Ioana Nicolaie, Pelinul negru, Humanitas

Răzvan Petrescu, Mandarina, Curtea Veche

Mihai Radu, Extraconjugal, Polirom

Tatiana Țîbuleac, Vara în care mama a avut ochii verzi, Cartier

 

Juriul care va decide premiile în 2018 este alcătuit din: Carmen Muşat (preşedinta juriului), Bianca Burţa-Cernat, Cezar Gheorghe, Adrian Lăcătuş, Iulia Popovici şi Bogdan-Alexandru Stănescu.

La fel ca în anii precedenţi, am decis de la bun început să scoatem de pe lista de nominalizări cărţile publicate anul trecut de redactorii şi colaboratorii noştri apropiaţi. Astfel, deşi au obţinut voturi suficiente pentru a intra pe lista nominalizărilor, au ieşit din competiţie volumele Cele mai mici proze de Doina Ioanid, Copilăria lui Kaspar Hauser de Bogdan-Alexandru Stănescu, Cei frumoşi şi cei buni de Cristian Fulaş (partenerul nostru în organizarea Festivalului „Oraşul şi literatura“) şi cele două volume din ciclul „Parazitul simpatic“, Moarte în Ţinutul secuilor şi Praf în ochi de Caius Dobrescu. De asemenea, întrucît am avut în vedere doar titlurile noi, nu şi ediţiile revăzute, adăugite sau antologiile, nu am inclus în nominalizări volumele Ion Vinea, un scriitor între lumi şi istorii de Sanda Cordoş şi Maeştrii unei arte muribunde de Claudiu Komartin.

Au votat pentru nominalizări: Șerban Axinte, Bianca Burța-Cernat, Paul Cernat, Bogdan Crețu, Adina Dinițoiu, Caius Dobrescu, Silvia Dumitrache, Raluca Dună, Cezar Gheorghe, Cristina Ispas, Adrian Lăcătuș, Doris Mironescu, Carmen Muşat, Oana Cătălina Ninu, Antonio Patraș, Raul Popescu, Iulia Popovici, Alina Purcaru, Bogdan-Alexandru Stănescu, Ovidiu Șimonca, Claudiu Turcuș, Mihaela Ursa. Ca şi pînă acum, votanţii care au avut şi cărţi proprii pentru jurizare s-au abţinut de la vot la categoriile respective.