17 decembrie 2018 — Dezbateri culturale

PROCES LITERAR | Bogdan Petriceicu Hasdeu și fiica sa Iulia Hasdeu (BP Hasdeu savantul versus BP Hasdeu părinte)

Muzeul Național al Literaturii Române și Asociația Culturală UNESCO Iulia Hasdeu organizează în ziua de 21 decembrie 1018, ora 14.00, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe) un act reparator în istoria literaturii române instrumentând un PROCES LITERAR Bogdan Petriceicu Hasdeu și fiica sa Iulia Hasdeu (BP Hasdeu savantul versus BP Hasdeu părinte), cu participarea unor istorici literari, actori și juriști. Sunt implicați în acțiune istorici literari, juriști, actori care reprezintă procurorul, avocatul, martorii acuzării (2), martorii apărării (2), profesor, ziarist, editor și autor, respectiv –  Ștefan Velniciuc, Jeanine Stavarache, Mircea Coloșenco, Crina Bocșan, Doina Ghițescu, Gabriela Vișan, Doina Zigulescu și Adriana Ungureanu.

În 1872, la doar 3 ani, Iulia Hasdeu deosebea literele, La 4 ani vorbea corect în franceză şi în germană. La 7 ani, stăpânea perfect materiile claselor primare și recita fără cusur poeziile lui Alecsandri şi Bolintineanu, fabulele lui La Fontaine. Hasdeu descoperă cu mirare cum noţiuni complicate de gramatică nu ridică nici o problemă fiicei sale. Istoria românilor e însuşită cu repeziciune şi în amănunt, Iulia fiind capabilă, la nici 8 ani, pe lângă memorarea epocilor şi redarea fidelă a faptelor, să facă deducţii mature cu privire la desfăşurarea evenimentelor istorice. Pune întrebări complicate legate de divinitate, de religie, iniţiază discuţii aproape filozofice, ce-l uimesc pe Hasdeu. Iulia Hasdeu avea doar 8 ani când a scris prima poezie despre moarte. Pe întreg parcursul scurtei sale vieţi, moartea revine în opera ei ca un laitmotiv obsesiv, prevestitor. Între tată şi fiică se va naşte o puternică legătură sufletească şi intelectuală.

La nici 11 ani, Iuliei îi încolţeşte gândul de a-şi continua studiile la Paris, ceea ce se și întâmplă. Performanţele ei devin prilej de laudă publică pentru Hasdeu. Articole elogioase apar în presă, iar când Iulia împlineşte 13 ani, primeşte de la Guvernul României o bursă de 3000 de franci, pentru meritele obţinute la Paris. În 1885, la 16 ani, în timpul unei perioade de refacere, la Montreux, Iulia scrie cea mai mare parte a operei sale. Versurile ei emană tristeţe şi un dor inexplicabil de moarte.

La 29 septembrie, Iulia Hasdeu moare, în braţele părinţilor săi, în camera copilăriei sale, din clădirea arhivelor. Ajungând la paroxism în suferința-i sfâșietoare, Hasdeu era pe punctul de a-și pierde judecata. „După moartea fiicei mele, eu trebuia să mă împușc sau să înnebunesc, una din două… Dar puteam, oare, să înnebunesc eu, când citeam zi și noapte numai scrierile ei, în care o angelică îmi vorbea despre credință și speranță? Puteam oare să înnebunesc, când corpul ei zăcând în groapă, spiritul ei mai viu ca oricând era necontenit în mine?”

Din acea clipă, întreaga sa energie va fi canalizată de ideea că spiritul Iuliei trăiește. Soţia îi rămâne alături, devotată, până când moare şi ea, în 1902. Hasdeu construieşte, mărturisind că după indicaţiile Iuliei, primite în timpul şedinţelor de spiritism, castelul de la Câmpina. Acolo va locui, izolat şi măcinat de durere, până la moartea sa, în 1907. Este înmormântat la Bucureşti, între cele două Iulii ale sale.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Vă așteptăm!

53 vizualizări