Radu Rosetti

Pe 12 februarie 1926 a murit la București prozatorul, istoricul și memorialistul Radu Rosetti (n. 14 septembrie 1853, Iași, de o veche afecțiune cardiacă) din rămurosul arbore genealogic al Ruseteștilor, nepot, după mamă, al domnitorului Grigore Alexandru Ghica. Poliglot cu studii în Franța, renunță din motive familiale la o carieră (oricum improbabilă) de inginer, dedicându-se mai întâi administrației (sub guvernul conservator al lui Lascăr Catargiu a fost și director al închisorilor…), apoi devine arhivar la Externe și istoric prețuit de Ioan Bianu, Ioan Bogdan și Vasile Pârvan. Are contribuții importante de istorie socială și instituțională: Despre clasele agricole din Moldova (1888), Despre unguri și episcopiile catolice din Moldova (1905), Despre cenzură în Moldova (1907),  Pentru ce s-au răsculat țăranii? (1907), Pământul, sătenii și stăpânii din Moldova (1907), alături de contribuții genealogice la istoria unor familii boierești și cronici monografice ale unor moșii moldovene, dintr-o perspectivă critică la adresa marii proprioetăți funciarfe care-l apropie de Stere și ceilalți poporaniști (a colaborat, de altfel, asiduu în paginile Vieții Românești). O importanță aparte are studiul La Roumanie et les Juifs, tradus și în engleză (1903). Sub titlul romanesc O partidă de stos, a ambiționat să scrie o cronică exhaustivă, pe baza strângerii tuturor documentelor disponibile, despre participarea românească la Primul Război Mondial. Pe lângă activitatea de cercetător și explorator al istoriei, Radu Rosetti a fost și un arhivar al memoriei istorice și personale în literatură. Aproape uitat azi, dar solid, cu toate lungimile sale, romanul istoric Cu paloșul! (1905, publicat în foileton în ziarul Epoca și proiectat într-o medievalitate eroică), reține atenția prin minuția realistă a reconstituirii de medii. Inspirat de poveștile auzite de la robii țigani de pe moșia părinilor (Căiuți) și cu un caracter obiectiv-monografic, Păcatele slugerului (1912), explorează cu vervă realistă, simț al oralității, maliție evocatoare și minuție documentară, conflicte sociale dintr-o Moldovă rurală în preajma domniei lui Cuza, urmărind destinul unei familii boierești cu obârșii spaniole și trecut fanariot, dar cu prezent dominat de idei reformatoare. Povești moldoveneși (1920) și Alte povești moldovenești (1921) sunt secvențe fabulatorii din același trunchi comun cu rădăcini autobiografice, date „pe față” în Amintirile sale concepute și publicate în trei părți: Ce am auzit de la alții (1922), Amintiri din copilărie (1925) și Amintiri din prima tinerețe (1927, postum). Ele sunt, indubitabil, capodopera sa „clasică”, reeditată în repetate rânduri (inclusiv în anii 2000 se bucură de o bună primire). Alături de amintirile lui Gheorghe Jurgea-Negrilești, dar cu o notă de soliditate în plus, ele constituie chiar una dintre capodoperele memorialisticii autohtone: panoramă subiectivă (dar cu reală forță epică) a măririi și decăderii unei clase boierești scrutate cu un amestec fermecător de jovialitate și melancolie a lucrurilor care, inevitabil, trec. R.R. este tatăl lui Radu R. Rosetti, el însuși genealogist și memorialist de pondere, autor al unor jurnale politice și al unei importante trilogii de Mărturisiri „din interior” despre primul Război Mondial și actorii săi, în care concretizează proiectele tatălui (transformat în personaj). Ofițer de carieră ajuns general, Rosetti fiul va fi inculpat (fără probe) de regimul comunist pentru intrarea României în război pe frontul de Est și își va găsi sfârșitul în 1949 la Închisoarea Văcărești.

Text de Paul Cernat.

Foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Rosetti