14 iunie 2020 — Comunicate de presă

Remember George Ciprian

Descendent dintr-o familie elenă, tatăl său fiind originar din Cipru, George Ciprian s-a născut la Buzău. Pleacă alături de mama sa din urbea natală, ca în cele din urmă să-și facă liceul la București, la „Gheorghe Lazăr”, unde va fi coleg cu Dem Demetrescu-Buzău, viitorul Urmuz. După aceea, va studia la Facultatea de Litere și Filosofie, la Drept, apoi la Conservatorul de Artă Dramatică, la clasa faimosului C. Nottara. Astfel, Ciprian își găsește drumul în viață, devenind actor la Teatrul Național din Craiova, unde va debuta cu succes în piesa lui B. P. Hasdeu, „Răzvan și Vidra”. Au urmat multe alte roluri, adesea de comedie, jucate cu precădere la Teatrul Național din București. Deși a fost un actor de real succes, notorietatea i-o va aduce talentul de scriitor. Actorul masiv, butucănos, care juca roluri secundare, precum valetul Jean din „Domnișoara Iulia” a lui Strindberg, se va transforma în dramaturgul momentului, pe care se vor bate toate teatrele. G. Călinescu îl descria astfel: „Masiv, brutal în vorbă, cu un cap pătrat în care gândirea pare a se chinui, el lăsa să se vadă pentru ochiul perspicace o lumină scurtă de inteligență adâncă în fundul pupilelor sale.” Din producția sa dramatică, două piese au făcut carieră: „Capul de rățoi” și „Omul cu mârțoaga”, ultima dintre acestea, spre deosebire de majoritatea producțiilor românești interbelice, fiind jucată cu mare succes pe mai multe scene din Paris, Berlin, Praga și Berna. Piesa îl are în prim-plan pe modestul arhivar Chirică, individ insignifiant, care duce o viață monotonă, animată de o singură pasiune, aceea pentru cai. Profitând de o sumă de bani primită în mod neașteptat, cumpără un cal de curse, pe Faraon al V-lea. Deși acesta se clasează în mod constant ultimul la fiecare cursă, Chirică speră neclintit că, într-o zi, gloaba îi va răsplăti așteptările, lucru care se și întâmplă, iar ratatul Chirică se transformă într-un adevărat vizionar, un sfânt pentru cei din jur, inclusiv pentru soția care îl părăsise. Forța de a crede cu orice preț într-un ideal, chiar dacă pare la prima vedere irealizabil, altoită pe o structură de comedie clasică, pe care un actor ca Ciprian o cunoștea din scoarță-n scoarță, condimentată cu o doză zdravănă de absurd, se va dovedi rețeta ideală. Piesa încă se joacă, fiind introdusă constant în repertoriile teatrelor românești. Dar cea mai interesantă piesă a lui Ciprian rămâne „Capul de rățoi”, din 1938, în care mulți critici au văzut o prefigurare a teatrului absurdului. Din câte mărturisea chiar autorul, prietenia cu vechiul coleg de școală, Urmuz, a lăsat urme adânci în personalitatea lui Ciprian. Atât de vizibile încât s-au găsit unii care să insinueze că „Omul cu mârțoaga” ar fi fost scrisă, de fapt, de genialul scriitor sinucigaș. Personajul Ciriviș (care se presupune că l-ar avea ca model pe Urmuz), precum și Macferlan, Bălălău și Pentagon își petrec timpul făcându-le farse celor din jur și ajungând să locuiască într-un măr din curtea unui târgoveț. Deși pare la prima lectură o farsă burlescă, pornită de la niște amintiri din liceu, această comedie i-a atras pe mulți regizori, fiind periodic montată în teatrele românești. Ca recunoaștere postumă, George Ciprian a primit onoarea de a da numele primului teatru profesionist din orașul Buzău.

Text de Radu Băieșu, redactor și muzeograf, MNLR

Fotografie: George Ciprian (prin amabilitatea Muzeului Teatrului Național)

 

221 vizualizări