Glisează meniul stânga/dreapta
6 aprilie 2020 — Aniversări și evocări
Astăzi este și despre Romulus Vulpescu născut pe 5 aprilie 1933, la Oradea.
Romulus Vulpescu a fost un om obsedat de carte. A scris, a tradus, a editat și a colecționat cărți o viață întreagă. După propria mărturisire, a adunat peste 20.000 de volume, unele cu autografe, multe dintre ele rare și foarte vechi, pe care nici măcar Biblioteca Academiei nu le avea.
Cu alură de pirat sau brigand medieval, cu plete sure și o barbă încâlcită, părea mai degrabă un actor de roluri negative decât „șoarece de bibliotecă”. Cu toate astea, o mare parte din timp și-a închinat-o traducerii și editării de cărți în condiții excepționale. Pentru noi a rămas inegalabilul traducător al lui Villon (a fost chiar consilier al realizatorilor filmului „Villon – poetul vagabond”) și al lui Rabelais, printre mulți alții.
El însuși poet talentat („Poezii”, 1965, „Arte & meserie. Versuri vechi & noi”, 1979, „Vechituri & novitale”), a preferat, în loc să-și dezvolte propria operă, să coordoneze antologii de poezie străină și să traducă enorm, nu doar poezie, ci și teatru, cu precădere francez, de la Moliere până la Alfred Jarry și Sartre.
Așa cum se cuvine pentru un om al cărții, a fost o perioadă și angajat al MNLR, unde a fost nu doar muzeograf, ci și prețios colaborator al revistei „Manuscriptum”. Tot aici, în 1972, a conceput textul și a regizat o reconstituire a faimosului „Proces Caion”, la care au participat ca actori, în afară de el, poetul Dan Deșliu, Șerban Cioculescu și Alexandru Oprea.
Dragostea pentru teatru l-a îndemnat nu doar să traducă piese, ci și să se implice activ în producții, ca regizor, secretar literar al Teatrului „Delavrancea”, astăzi dispărut și director general al Teatrului Mic (primul director de după revoluție).
A sfârșit chinuit de sărăcie și silit să-și vândă iubitele cărți, dar fără să se plângă vreodată.
Text scris de Radu Băieșu, regizor de teatru, redactor la Editura MLR și muzeograf
Foto: Romulus Vulpescu alături de soția sa, Ileana Vulpescu, arhiva MNLR