Sașa Pană 115

Sașa Pană (Alexandru Binder, 8 august 1902, București – 22 august 1981, București). Fiul al unui medic evreu, el însuși medic militar, dar cu vocație literară urmată cu consecvență (supraviețuitor, în plus, al unei tentative ratate de suicid, mitologizate retrospectiv), s-a impus, finalmente, nu atât ca avangardist propriu-zis, cât ca principal animator, manager și arhivar al avangardei autohtone. A condus, între 1928 și 1932 revista de avangardă unu, favorabilă suprarealismului, și o editură asociată, unde au fost publicate în premieră „paginile bizare” ale lui Urmuz (1930) și plachete inedite de Tristan Tzara (primele poeme), Geo Bogza, Ilarie Voronca, Stephan Roll ș.a. Debutul editorial s-a produs, ca și la alți avangardiști, sub semnul unui simbolism trecut din copt (Răbojul unui muritor, 1926), iar activitatea poetică propriu-zisă, concretizată într-un număr relativ mare de volume interbelice (Diagrame, Echinox arbitrar, Viața romanțată a lui Dumnezeu, Cuvîntul talisman, Călătorie cu funicularul, Iarba fiarelor, Vladimir – inspirat de nașterea fiului său omonim, Munții noaptea neliniștea, Atentat la bunele tabieturi ș.a.). Mai degrabă decât de suprarealism, ele țin de un bovarism al avangardei, definite fiind de un imagism fantezist, delicat și ingenios.  Sigur, Sașa Pana s-a jucat mult de-a avangarda, experimentând toate tipurile de texte aferente (prozopoeme experimentale, manifeste, sloganuri ș. cl.), dar avangardist adevărat a fost mai puțin. Simpatizant comunist sub acoperire, antifascist constrâns la prudență de funcția deținută (din motive de persecuții ale Siguranței va trebui să închidă și unu), trece cu arme și bagaje după decompresia din 1944 în tabăra artei angajate, conduce publicații „noi” (Orizont) și continuă să publice plachete de versuri (searbede), volume de proză scurtă pe linie (Plecări fără ancoră, Poeme fără de imaginație) și Teatru mic, care nu depășesc nivelul minoratului conformist.  Contribuția de prim-ordin rămâne cea de promoter (eseurile din volumul Sadismul adevărului, 1936, sunt reper), de antologator (va fi primul care va repune în circulație avangarda interbelică prin masiva antologie din 1969), arhivar (în arhiva sa personală și-au scris primele studii despre avangardă Ion Pop și Marin Mincu) și editor (după 1970 îi va reedita pe Tzara și Urmuz și va realiza cea mai completă ediție M. Blecher, cu publicarea în premieră a Vizuinii luminate). Probabil opera sa cea mai importantă e volumul memorialistic Născut în 02, conținând și pagini de jurnal rescrise oportun.Cele peste 700 de pagini ale cărții alcătuiesc cea mai substanțială istorie a avangardei autohtone scrise de un insider, document prețios pentru orice istoric al domeniului; o ediție ne(auto)cenzurată, aflată în pregătire, ar putea reprezenta o revelație suplimentară.

Text de Paul Cernat

foto: Arhiva MNLR