Glisează meniul stânga/dreapta
21 ianuarie 2024 — Evenimente
A plecat dintre noi unul dintre cei mai cunoscuţi sculptori contemporani ai României, Vlad Ciobanu, născut în Pungeşti, judeţul Vaslui, la 11 aprilie 1948. Spunea despre sine că este un artist care nu a abdicat niciodată de la valorile clasice. Nu și-a dorit de la început să devină sculptor, ci istoric sau arheolog. Era pasionat de istorie, dar pentru că familia din care provenea era considerată burgheză, iar facultăţile de istorie, filosofie şi drept erau considerate ideologice, nu și-a înscris dosarul, greu de trecut cu vederea, decât la sculptură. A absolvit în 1981 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, fiind membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. În 1982 a beneficiat de bursa Uniunii Artiştilor Plastici pentru Sculptură, iar în 1991 de bursa acordată de Fundaţia Europeană pentru Relaţii Intelectuale Internaţionale, Paris.
Din 1990, a predat la Catedra de ceramică a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, în calitate de lector. Vicepreşedinte al Consiliului Ştiinţific al Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi” şi membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei culturale Tătărescu, Vlad Ciobanu a obținut Premiul Concursului pentru Desen şi Sculptură „Amici del Pomero”, Milano, Italia. În 1999, a fost distins cu Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru Artă Ambientală, an în care a obţinut şi Medalia de aur „Dantesca”, la Ravenna, Italia. În anul 2004 a fost declarat cel mai bun sculptor român. Peste un an, a luat Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru Sculptură (2005). A realizat o seamă de lucrări la simpozioane naţionale şi internaţionale: Hobiţa, Sălişte, Măgura, Bacău, Sighet, Ipoteşti, Negreşti (Oaş), Bor (Iugoslavia), Troian (Bulgaria), Usice (Serbia).
Foarte bun orator, Vlad Ciobanu a participat la nenumărate întâlniri organizate de Muzeul Național al Literaturii Române, iar cuvântul său a atârnat greu în balanță. A fost nelipsit de la evenimentele dedicate lui Nichita Stănescu și Adam Puslojici, dar și Festivalul Internațional de Poezie București. Creator autentic, sculptura nefiind în sine o profesie, ci „un mod de a fi”, cum obişnuia să spună, a realizat monumentele „Eroul Necunoscut”, Alexandria, „Regele Ferdinand”, Alba Iulia, și „Dimitrie Cantemir”, Oneşti.
Vlad Ciobanu a fost coordonator şi curator al Simpozionului Internaţional de Sculptură „Atelierele Brâncuşi” de la Târgu Jiu, ediţiile 2005, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019, 2020, 2021. A scris numeroase articole, comunicări şi eseuri despre Brâncuşi în publicaţiile „Academica”, „Brâncuşi”, „Viaţa Românească”, „România Literară”, „Confesiuni”. În anul 2021, cu ocazia Colocviilor Brâncuşi, 145 de ani de la naşterea marelui sculptor, Vlad Ciobanu a primit, la Târgu Jiu, Premiul „Restitutio. Brâncuşi” al Asociaţiei cultural-istorice Pleniceanu, premiu oferit anual celor care prin activitatea lor contribuie la popularizarea operelor şi personalităţii sculptorului naţional.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Credit foto: Dan Vatamaniuc