Glisează meniul stânga/dreapta
18 noiembrie 2020 — Dezbateri culturale
Ciprian Mihali este invitatul scriitorului și moderatorului Vasile Ernu la Serile de non-ficţiune din luna noiembrie. Dezbaterea se va desfășura pe marginea cărții „Dicționar subiectiv de cultură civică” de Ciprian Mihali, apărută la Editura Humanitas, în 2020. Alături de autor, ne vor însoți Ruxandra Ivan și Cătălin Teniță.
Întâlnirea va avea loc miercuri, 25 noiembrie 2020, ora 19.00, iar accesul se poate face prin intermediul platformei Zoom, accesând link-ul https://us02web.zoom.us/j/89787636242.
„Am trăit aceşti ani la o intensitate fără seamăn: abuzurile, ticăloşiile, declaraţiile aberante ori dezvăluirile revoltătoare au fost, fiecare în parte, tot atâtea motive pentru a mă solidariza cu o societate civilă mereu activă şi mereu amenințată, cu grupuri sau persoane expuse linşajului public sau defăimării. Au fost, deopotrivă, pretexte pentru a îndigui cât se poate prin analiză lucidă revărsările de ură, de frică, de laşitate ori de conformism care păreau să sufoce România zi după zi, aducând, atât cât mi-a stat în putinţă, un elogiu raţiunii, educaţiei şi declarându-mi încrederea necondiţionată în forţa argumentelor limpezi şi precis exprimate. Am scris de multe ori frenetic, transformând scrisul într-un soi de terapie prin care îmi făceam mie suportabilă o societate pe care o simţeam în acelaşi timp foarte străină şi totuşi copleşitoare, am scris mânat de tristeţe sau de indignare, fără a mă eschiva de la responsabilitatea pe care mi-am luat-o singur, fără mandat şi fără constrângeri, de a fi un intelectual public.“ (Ciprian Mihali)
Ciprian Mihali (n. 1967) predă din 1992 filozofia contemporană la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. După o teză de doctorat în cotutelă la Cluj şi Strasbourg, susţinută în 2020 şi consacrată hermeneuticii cotidianului, şi-a orientat cercetările către filozofia vieţii şi studiul puterii, dar şi spre teoriile spaţiului public şi spaţiului locuit, la confluenţa gândirii filozofice cu cea arhitecturală. Este autor a șase volume individuale sau scrise împreună cu Augustin Ioan; a publicat zeci de articole şi a tradus peste douăzeci de lucrări din filozofia francofonă a ultimului secol. Între 2012 şi 2016 a fost ambasador al României în Senegal şi în alte şapte state din Africa de Vest, pentru ca din 2016 până în 2020 să lucreze la Bruxelles ca director pentru Europa de Vest al Agenţiei Universitare a Francofoniei. Din septembrie 2020, îmbogăţit cu toate aceste experienţe ale lumilor astfel descoperite şi trăite, s-a întors la catedră, regăsind, într-o actualitate românească tumultuoasă, bucuria nesfârşită a gândirii critice şi a dialogului public, în compania studenţilor şi a cărţilor de filozofie.