Spectacol-lectură | 50 de secunde de Daniel Oltean

Vineri, 28 aprilie 2023, ora 19.00

Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8

 Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la spectacolul lectura 50 de secunde de Daniel Oltea, în regia Magdei Condurache.

Distribuția:

Anchetatorul – Daniel Tudor

Mama – Virginia Vasilache

Fiul – Răzvan Ilie

Afiș: Vlad Condurache

Scenografie si costume: Kimberly Vintila

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile!

***

 De la prima lectură a acestei piese, 50 de secunde, am trăit fiorii unei „crime descompuse”, a procedurilor pe care un procuror-anchetator le trăiește! Mecanismul unei anchete realizate de către un Om asupra altui Om. Prin sublima exprimare dramaturgică a autorului am avut revelația Acuzatorului, cu toate sentimentele și stările acestuia. Rutina. M-am regăsit în personajul Anchetatorului. Mi-am recunoscut propriile mele reacții și nu numai. După încă zece lecturi eram debusolat. Oare sunt Anchetatorul sau Fiul?! Oare atât de simplu este să fii criminal, să îți poți recunoaște acțiunile? Răspunsul mi l-am dat ca în oglindă. În dialogul Anchetatorului cu Fiul s-a creat o ecuație! A recunoaște, pur și simplu, o crimă este mai presus decât ceea ce nu recunoaștem noi, micile „greșeli”, micile „detalii” pe care o lupă le scoate în evidență, de la un fir de păianjen până la o amprentă sau o picătură minusculă de sânge. Ca și în viață, căutăm întotdeauna „suspecți” sau „vinovați”, însă Rutina, Ego-ul nostru nu își găsește Oglinda interioară. Însă, când celălalt își recunoaște Fapta, suntem debusolați. Tindem să acuzăm, ne hrănim cu asta, fără să realizăm că Umbra noastră nu are rațiune, nu se poate manifesta. Acest raport existențial este relevat în virtutea experienței sale, cu har, sublim, uneori printre cuvinte, de Daniel Oltean prin 50 de secunde.

Sinceritatea debordantă a unui criminal poate roti la 180 de grade regăsirea de sine a celui care „acuză”!

Un rucsac, o lupă, o piatră care îi aduce eliberarea Anchetatorului.

De ce doar ochii deschiși ai morților spun tot? (Daniel Tudor)

Uneori iubirea e înțeleasă greșit, uneori iubirea doare, devine o închisoare din care cel iubit nu visează decât să iasă cu orice preț. Dacă a fugi înseamnă lașitate, a suporta înseamnă slăbiciune, a rezista înseamnă nebunie, atunci ce înseamnă să iei o decizie? Singura decizie, prima decizie, fie ea chiar drastică. Când forța iubirii cu care o mamă își sugrumă copilul crește necontenit, insistent, ajunge să fie toxică și lanțul toxicității se transmite între generații, iar apoi degenerează, până ajunge la apogeu, adică la crimă. (Virginia Vasilache)

 Mereu am fost intrigat de gândul că orice om care a fost capabil – și a dus până la capăt – un gest extrem de violent față de o altă persoană, mai cu seamă față de un membru al familiei, este un om care până la momentul deciziei a fost cât se poate de normal, un om obișnuit. Poate chiar banal. Însă o fracțiune de secundă poate schimba destine multiple, ireversibil. Oamenii răi din basme și povești nu există în realitate. Realitatea vine cu ceva mult mai crud: oameni obișnuiți, învinși preț de câteva secunde de proprii demoni sau porniri violente ajung să comită lucruri pe care în van le regretă apoi. Ca un pas greșit făcut pe marginea unei prăpastii. Nu îl poți lua înapoi, iar consecințele sunt de neoprit. Sunt intrigat de a căuta să înțeleg dispoziția sufletească și mentală a unui om care ajunge la concluzia că singura soluție este cea finală. Iar piesa 50 de secunde este scrisă cu un înțeles profund al psihicului uman, al durerii, neputinței și sentimentului de vină. Ca actor, este o binecuvântare să poți lucra asemenea texte. (Răzvan Ilie)

 Am simțit mereu că o anchetă criminalistică are în sine teatralitate. Cercetarea locului faptei, a spațiului în care a avut loc – să spunem – o crimă,  e de fapt deslușirea, „citirea” unei scenografii în care fiecare obiect poate însemna ceva. E ca un spațiu care vorbește, nu degeaba uneori i se spune scena locului faptei. Apoi ancheta-dialog, schimbul de replici pe care anchetatorul îl are cu martorii sau persoanele suspectate. Fiecare asemenea declarație poate constitui o scenă de teatru în sine. Și, de fapt, așa s-a născut „50 de secunde”: venind într-o noapte de la audierea unei persoane acuzate de omor, mi-am notat într-un carnețel câteva frânturi din dialogul avut cu acuzatul. După câteva săptămâni, am dat peste acel dialog și am realizat că el conținea în adânc mai multe povești: povestea acuzatului, povestea celui ucis, povestea altor persoane din jurul lor. Dar, într-un mod ciudat, și povestea anchetatorului. A fost o ciocnire puternică a unor lumi. Așa că am fost nevoit să-i las să-și pledeze cauza. Sau, pur și simplu, să vorbească! (Daniel Oltean, dramaturg)

Textul este un pretext pentru o lume mai bună! Avem menirea să îndreptăm lucrurile! Omul în profunzimea sa este divin! Fiecare personaj are adevărul său argumentat în memoria timpului! Lupa vede doar durere! Omenirea cântă refrenul fericirii! (Magda Condurache, regizor)