29 ianuarie 2018 — Evenimente

Spectacolul Inocentul, după Ion Băieșu

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la spectacolul „Inocentul”, după un text de Ion Băieșu, în regia fiului acestuia, Radu Băieșu, sâmbătă, 17 februarie 2018, de la ora 17.00, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe).

La prima vedere, Inocentul poate părea un personaj oarecare. Dar nu este deloc așa. Progresează calm, tenace, te dezarmează cu buna sa credință și se retrage singur când nu reușește să se întâlnească pe aceeași undă cu cei din jur. Publicul însă pune întrebări, este activ și curios. De fapt, publicul face parte din spectacol.

Interpretul Inocentului, Dan Tudor, mărturisea: „Am găsit această modalitate extraordinară de a-l plasa pe el, pe Inocent, între oamenii care așteaptă trenul. El este așezat între călători, pentru că fiecare dintre noi așteaptă fie un Personal, un Accelerat, un Rapid sau, de ce nu, Orient-Express-ul. Noi toți așteptăm câte un tren. El are curajul de a spune lucrurilor pe nume, direct. El nu este un moralizator. Tot ce face este condamnabil aparent. Poți să greșești, dar poți rămâne curat. Poți să faci gafe, dar poți să rămâi simpatic. Pe Inocentul nostru îl afectează la modul personal problemele lui, nu pe noi. De exemplu, el spune că a primit o carte, dar nu a știut cum să procedeze cu ea și că el a încercat să fie bine. Asta îl face simpatic. Dacă ar fi reacționat și ar fi spus «Uite ce mi-a făcut nevasta!», ar fi devenit antipatic”.

Dan Tudor a reușit să se confunde cu personajul căruia nu a găsit de cuviință să-i dea un nume, spunându-i Inocentul, de fapt se confundă cu tot ce e omenesc, firesc, spontan, are spirit popular, fără morgă de vedetă, fără ostentație.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Rezervările se fac pe adresa info.mnlr@gmail.com.

Mulțumim și vă așteptăm!

26 vizualizări