Glisează meniul stânga/dreapta
25 martie 2020 — Evenimente
„Energii vitale se ridică din profunzimi nevăzute în creațiile acestor poeți și devine evident că, în ciuda diversității de voce și ton, toți scriu despre același univers. Cei care cred că umorul este lumina noastră în vremuri grele, să citească poezie română contemporană.” – Andreea Scridon, London Grip
„Poemul colectiv cucerește chiar și cei mai stoici spectatori, domnii care veniseră fără a se aștepta că se vor amuza ori că vor nutri un sentiment de apartenență, își șterg, spre final, lentilele aburite ale ochelarilor de la atâta râs. Și nu e doar atât, ei chiar înțeleg, își aduc aminte și, dacă i-ai întreba, poate ți-ar spune: Polifonic. Un spectacol performativ de poezie, de la care pleci mulțumind poeților, artistei Raluca Popa, Simonei Nastac și lui Claudiu Komartin și pentru că l-au gândit în așa fel încât să fie și un spectacol al centenarului individual. Îți aduce bunicii mai aproape, prietenii din copilărie, îți retrăiești scindările, îți reamintești de tine mic și pleci un pic mai mare. E și despre tine.” – Cristina Drăghici, Semne bune
„Când am ocazia să văd proiecte bine gândite, nu mă pot opri să nu spun: așa da. La Festivalul Internațional de Poezie din București, ediția a IX-a, am reușit să văd un astfel de proiect, legat cumva prin zonele și etniile poeților de tematica anului, unul dintre cele mai reușite proiecte: Polifonic.” – Moni Stănilă, Timpul
Sunt doar câteva dintre reacțiile pe care le-a stârnit, în 2018, când se întâmpla la București, spectacolul Polifonic: un dialog viu între poezie și artă, cuvânt și imagine dinamică, identități culturale și lingvistice diferite. Un spectacol multimedia cu zece poeți români contemporani de diverse origini etnice, ale căror creații au fost reimaginate vizual de artista Raluca Popa. Evenimentul a fost curatoriat de Simona Nastac, cu sprijinul poetului și editorului Claudiu Komartin, pentru Festivalul Internațional de Poezie București, ediția a IX-a, 2018. Cei zece autori sunt: Michael Astner, Andrei Dósa, Robert G.E lekes, Matei Hutopila, Henriette Kemenes, Claudiu Komartin, Mihók Tamás, Aleksandar Stoicovici, Livia Ștefan și Victor Țvetov. Acest proiect a mai fost prezentat la Festivalul European de Poezie din Londra, Brussels Poetryfest, Haus für Poesie din Berlin, Festivalul Internațional de Poezie StAnza din Scoția și Vilnius Book Weekend. Spectacolul include o piesă muzicală de György Ligeti, maestrul micropolifoniei, interpretată de violoncelistul Ștefan Cazacu, iar la final, un poem colectiv multilingv, o masă copioasă la care fiecare poet aduce ceva din bucătăria proprie.
Continuăm periplul prin povestea celor mai bune momente ale FIPB 2018 cu spectacolul Polifonic accesibil acum, pe canalul nostru de YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=ZQxeBCqqKMg&feature=youtu.be