13 iulie 2017 — Aniversări

Ștefan Agopian 70

Proaspăt septuagenar din 16 iunie 2017, Ștefan Agopian s-a născut la București în familia unui mic negustor armean și a unei mame cu origini olteano-bănățene. Copilăria și anii formării vor fi evocați în volumul memorialistic Scriitor în comunism (niște amintiri) apărut în 2011, în care pot fi găsite, printre alte maliții retrospective, și evocări neconvenționale dedicate lui Nichita Stănescu, Marin Preda sau Radu Tudoran. Potrivit lui „Agop” (cum îi spun prietenii), prozatorii noștri nu mai pot scrie bine, după 60 de ani, decât memorii. Adevărul e că opera de ficționar a lui Agopian s-a încheiat înainte de 1989, microromanul poematic Fric (2003) și povestirile adiacente fiind mai degrabă o addenda în care cochetează, derutant, (și) cu trend-uri stilistice mai noi. Exmatriculat ca „absenteist” de la Facultatea de Chimie Industrială (căreia îi va prefera alchimia literaturii), scriitorul nu se lasă ușor arondat unei generații de creație. Primele texte – câteva poeme – îi apar, ca și cele ale membrilor „grupului oniric”, în suplimentul Povestea vorbei al revistei craiovene Ramuri, condus de Miron Radu Paraschivescu. Prin diligențele prietenului Valeriu Pantazi și ale directorului Editurii Eminescu, Mircea Ciobanu, debutează întârziat în 1979 cu romanul Ziua mâniei (singurul său volum plasat în secolul XX – e adevărat, hăî! în preajma Primului Mondial), celelalte romane fiind publicate în anii 80. Un fals optzecist, așadar, și un (meta)romancier istoric, care-și plasează narațiunile antieroice de atmosferă pe fundalul secolelor 18 și 19, între domniile fanariote muntene, cu Bucureștii ciumei și ai zaverei, și lumea burgurilor austro-ungare (care atinge, sporadic, și Oltenia ocupată vremelnic de austrieci). Inclasabilul Manualul întîmplărilor, morbidul Tache de catifea și dipticul halucinatoriu Sara-Tobit alcătuiesc, împreună, o lume fabuloasă, inconfundabilă, în care modele occidentale sunt trase pe dreapta de ironia dezabuzată a unui oriental subversiv, voluptuos și iluzionist, pentru care nimic (în afara contemplației și a plăcerilor trupului) nu contează cu adevărat, iar amânarea e virtutea supremă. Apărute în anii 90, povestirile care compun volumul Însemnări din Sodoma continuă, în cheie marqueziană, lumea apocaliptică din Ziua mîniei, iar Republica pe eșafod dramatizează, în cheie revoluționară și pe diferite calapoade istorice, scenariile fantaste din Manualul întîmplărilor. Lectura prezentului în cheia vechimilor de tot soiul e un fel de specialitate a casei… Acest scriitor „balcanic” (înrudit cu Mirolad Pavic, dar și cu Boris Vian și Marquez), fără vârstă, dar având toate vârstele literaturii, de la narațiunile inițiatice medievale la realismul magic, onirism și postmodernism, e de altfel și un comentator politic mordant, redactor, după 1991, la săptămânalele satirice Academia Cațavencu și Cațavencii; mai nou, combate și pe facebook!

Text de Paul Cernat, 13 iulie 2017

© foto: http://www.romanianwriters.ro/author.php?id=26

159 vizualizări